Gelozia poate scoate ce e mai rău din om. dar după faptă şi răsplată, iar un reşiţean violent poate ajunge în închisoare pentru faptele sale reprobabile.

Azi-noapte, polițiști de la Poliția Municipiului Reșița au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, față de un bărbat de 33 de ani din municipiu, care, în cursul zilei de ieri, a pătruns în locuința concubinei sale, fără acordul acesteia, distrugând ușa de acces în imobil, a agresat-o fizic pe femeia de 30 de ani și pe cele două fiice ale acesteia, în vârstă de 12 și 14 ani, amenințând-o și rănind-o pe femeie la un deget cu un cuțit.

Polițiști și jandarmii au intervenit de urgență în acest caz, iar bărbatul a fost imobilizat și condus la sediul poliției pentru cercetări.

În continuare, polițiștii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, violare de domiciliu, amenințare și distrugere.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin. În cursul zilei de astăzi, acesta va fi prezentat Parchetului, cu propunere legală.

Articolul precedent8 septembrie, zi de mare sărbătoare: nașterea Maicii Domnului. Peste 2,6 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Articolul următorA doua zi la rând cu peste 2.000 de infectări cu COVID! Creşte şi numărul pacienţilor internaţi la ATI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.