Poliţiştii de frontieră de la Cenad au depistat un bebeluș ascuns de părinţi sub o pătură, pe bancheta din spate a unui autoturism, pentru a-l scoate ilegal din România, pentru că nu avea documente de călătorie.

Seara trecută, puţin înainte de miezul nopţii la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, s-au prezentat pentru a ieşi din ţară un tânăr de 24 ani, conducând un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Bulgaria. Alături de acesta, călătorea ca pasager o rânără în vârstă de 22 de ani, ambii având domiciliul în județul Dolj.

În timp ce verificau maşina, poliţiştii de frontieră au descoperit un bebeluș, ascuns sub o pătură, pe bancheta din spate a autoturismului.

În urma verificărilor, a rezultat că bebelușul ascuns, în vârstă de un an și cinci luni, este copilul celor doi, pentru care au prezentat un certificat de naștere eliberat de autoritățile spaniole.

Cei doi au declarat că intenţionau să-şi ducă copilul cu ei în Spania şi au apelat la aceasta metoda pentru că nu aveau documente călătorie care sa le permită să se deplaseze cu minorul în străinătate.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor în cauză şi cercetării sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Articolul precedentRobu se ceartă cu Retim în timp ce Timișoara se afundă în gunoaie
Articolul următorSârb cercetat de poliţişti după ce a fost prins cu 230 de comprimate de Xanax, la intrarea în ţară!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.