Duminică nefericită la început de an pentru biserica ortodoxă din Fabric. Un incendiu a izbucnit după-amiază în altar și fumul a cauzat multe distrugeri.
În jurul orei 14, îngrijitorul bisericii de pe strada Andrei Șaguna a sunat la 112, când a văzut fumul. Pompierii au trimis de la Detașamentul 1 o autospecială de primă intervenție, trei autospeciale de stingere, o autoscară, plus un echipaj SMURD. Flăcările din altar, unde se manfiesta incendiul, au fost domolite rapid, dar s-au distrus mai multe icoane, mobilier și textile.
Nu a fost nicio victimă. Se exclude, deocamdată, drept cauză vreun scurtcircuit, dar și vreo lumânăre uitată aprinsă după slujba de duminică. ISU va stabili exact ce s-a petrecut.