Desfășurată în perioada 16–20 martie, ediția Business Week @ FEAA din acest an a reunit peste 50 specialiști din organizații publice și private, transformând amfiteatrele universității într-un spatiu viu de dialog cu piața muncii.

„Suntem deosebit de bucuroși că au fost alături de noi antreprenori de succes, manageri din companii și din instituții publice, unii dintre aceștia chiar în calitate de alumni ai Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor din cadrul UVT”, spun organizatorii.

Prin orientarea către o misiune academică de impact, acest eveniment a constituit pentru studenți o bună oportunitate de a afla modele de urmat și o diversitate de „soft skills” – pe care niciun manual nu le poate preda integral. Totodată, integrarea activităților în cadrul curriculei reprezintă un prilej de validare a competențelor avute în vedere prin programele educaționale oferite.

Prin această inițiativă, Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor (FEAA) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) și-a propus să consolideze legăturile dintre mediul academic și mediul de afaceri, oferind studenților oportunitatea de a interacționa direct cu profesioniști din diverse domenii și de a înțelege mai bine dinamica, provocările și oportunitățile mediului economic contemporan.

„Business Week este mai mult decât un eveniment; este un angajament pe care FEAA – UVT îl face studenților săi – acela de a le oferi acces direct la realitatea economică actuală. În 2026 nu mai vorbim despre „viitorul muncii”, ci despre prezentul în care omul și tehnologia colaborează pentru a crea valoare. Multumesc tuturor stakeholderilor implicați în derularea acestui eveniment de impact” – a declarat prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT.

 

Articolul precedentConcertul Madrigal Extraordinar „Săptămâna Patimilor” are loc pe 26 martie
Articolul următorIoan „Mateo” Matescu va conduce destinele fotbalului timișean

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.