De mai mulți ani, Ceasul floral din zona centrală a Timișoarei arată jalnic și e umbra a ceea ce a fost odinioară. Ei bine, la fel va mai rămâne încă multă vreme, și, evident, și primăvara aceasta ce începe de mâine, iar autoritățile spun că Direcția de Cultură și Patrimoniu a Județului Timiș blochează renovarea.

Reamintim, degradarea Ceasului floral nu s-a petrecut, evident, peste noapte, ci într-un timp în care nu a fost o prioritate pentru diverșii primari. După ce Nicolae Rpbu a părăsit primăria și a ajuns edil Dominic Fritz, deși în oraș erau și alte probleme mai mari, Ceasul floral a devenit temă de campanie predilectă în ședințele de consiliu local. Cel care aborda subiectul până la epuizare este consilierul local liberal Simion Moșiu. În urmă cu doi ani, femeile din Lions Diamond Club Timișoara au adunat bani necesari pentru achiziția unui nou mecanism pentru ceas, întrucât cel vechi era stricat. Mecanism donat primăriei, iar de atunci, nu s-a mai întâmplat nimic. Ceasul are și alte ”probleme”, mai ales mizeria și mirosul de ghenă din spate, unde pe vremuri, era o micuță cofetărie cu terasă. Pentru reabilitarea Ceasului floral a existat inclusiv o autorizare de construire, evident, nefolosită și expirată.

După un prim mandat în care administrația Fritz nu a făcut acolo nici măcar o curățenie generală, acum vicele Ruben Lațcău spune că Sorin Predescu a blocat orice reparație fără o renovare majoră. ”Intenția noastră era să montăm acel ceasornic și să facem o curățenie generală, dar am am primit un aviz de la Cultură, care blochează orice demers de reabilitare a Ceasului floral dacă nu se face  proiect cu expertizare, structurări, spargeri, reconstruiri, zidiri, subzidiri, șamd. Deci, Direcția de Cultură a spus stop oricărui demers a pune un nou mecanism și a-l cosmetiza și face funcțional. Practic, ne-am întors cinci ani odată cu acestă decizie luatădirectorul Direcției Județene de Cultură Timiș, hârtie pe care am primit-o astăzi”, a spus Lațcău, deși nu e foarte clar ce urma să se întâmple acum 5 ani, în condițiile în care autorizația de constuire nu s-a concretizat cu lucrări.

Simion Moșiu nu s-a putut abține să nu facă un comentariu în stilul său caracteristic. ”Putem face o hologramă în locul lui, până se realizează? Cred că ar fi o chestie în premieră și o mult mai original. Proiectează domnule Negrișanu, uitați, de abia așteaptă”, a spus liberalul, ironic. Negrișanu este arhitectul ce a semnat un PUZ pentru care Dominic Fritz a ajuns să aibă proces cu ANI, deoarece a semnat proiectul de HCL, deși useristul ce e acum consilier local tocmai îi donase bani pentru campania electorală ce a vizta obținerea primului mandtam deja încheiat.

Cât despre Sorin Predescu, direcția sa a mai vrut să blocheze inclusiv trotuarele-șotron, cu o înverșunare ”electorală” interesantă împotriva lui Rpbu, cu care este coleg de partid.

Articolul precedentLiga AC LABS, proiectul de practică inițiat de studenți, a ajuns la o nouă ediție
Articolul următorDeian Popov este noul subprefect al Timișului, în locul lui Raul Ambruș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.