Cine va fi regele Timișoarei? Nu ne mai depsrte mult timp să aflăm!

Cei mai cunoscuți reprezentanți ai sportului de contact din Timișoara, Flavius Biea și Daniel Corbeanu, se vor confrunta pe 12 decembrie, la Sala Sporturilor Constantin Jude, după ce amândoi au acceptat oferta lansată de Cătălin Moroșanu, astfel că vor fi main eventul ediției cu numărul 29 a Dynamite Fighting Show.

După aproape un an în care s-au provocat reciproc pe social media, kickboxerul Corbeanu și boxerul Biea se vor duela în sfârșit în ring și nu oricum, ci chiar acasă, la Timișoara. Corbeanu a acceptat să lupte pe regulile lui Biea, de box, meciul urmând să aibă șase reprize.
Anunțul a fost făcut oficial în cadrul galei DFS28 de la Pitești, în fața a aproape 5.000 de spectatori. Cei doi au stat față în față în ringul de la Pitești și nu s-au menajat deloc.
„Dani are porecla de Hiena, știți cu toții. Știți care sunt caracteristicile unei hiene? Să muște atunci când simte sânge. Când a auzit că am căzut un pic în ultimul an, a sărit, cam așa a făcut Dani. Vă promit că voi fi în cea mai bună formă pe 12 decembrie”, a transmis Biea.
„Am făcut o provocare acum ceva timp, ne-am cam luptat ca el să accepte. Are și el un cuvânt de spus, eu am acceptat să lupt pe regulile lui, pe box, ceea pe mine mă dezavantajează. Vreau să câștig împotriva campionului, așa că îl vreau în cea mai bună formă. Vreau să aibă o luptă dură, așa cum el nu a mai avut”, a transmis și Corbeanu.

În vârstă de 36 de ani, Flavius Biea este fost campion mondial de juniori în boxul amator, iar din 2013 a făcut pasul spre boxul profesionist, acolo unde are un palmares de 24 de victorii și doar două înfrângeri. De-a lungul anilor a deținut centurile IBA Continental, IBA World și WBC Latino.

De partea cealaltă, în vârstă de 37 de ani, Daniel Corbeanu este un kickboxer pur, cu meciuri pe întreg mapamondul, fiind românul care a scris istorie în China, acolo unde a avut 4 victorii la rând prin KO în fața campionilor locali. Cu 41 de victorii și 15 înfrângeri în kickbox, Corbeanu are și două meciuri pe box, ambele câștigate.

La gala DFS29 de la Timișoara și-a anunțat deja prezența și legendarul campion din K-1, Remy Bonjasky, cel care a mai fost în orașul de pe Bega în urmă cu mai bine de un deceniu.

Articolul precedentUniversitatea Politehnica Timișoara îl omagiază pe Nikolaus Lenau cu prilejul împlinirii a 175 de ani de la moartea sa
Articolul următorCODRU Festival, nominalizat pentru al patrulea an consecutiv la European Festival Awards, la scurt timp după o ediție aniversară istorică cu peste 100.000 de participanți

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.