CFR Timișoara dispare din futsalul românesc, din postura de vicecampioană în exercițiu. Astăzi, clubul a trimis cerere oficială de retragere la FRF și practic, rămâne fără activitate la acest sport, care, cel puțin un timp, nu va mai exista în oraș la nivel profesionist.
Marți, CFR a mers cu ultimele resurse la Sfântu Gheorghe, unde a fost învinsă cu 7-0 de Sepsi. Echipa nu a făcut niciun antrenament, iar deplasarea s-a făcut în ziua jocului. Pentru meciul de acasă din 21 ianuarie cu Mausoleul Mărășești, programat la 15,30, nu mai există bani, așa că clubul a trimis azi cererea de retragere la FRF: ”Subscrisa CFR CFR 1933 Timișoara, futsal, reprezentată legal de Nedela Constantin – Președinte, vă comunicăm că ne retragem din competițiile Liga I și U19 futsal, Campionat 2024/2025 începând cu data de 16.01.2025 din motive financiare. Ne cerem scuze pentru probleme create în organizare competițiilor”, se arată în documentul trimis de club la FRF.
De altfel, meciul apare deja ca anulat pe site-ul FRF. Va urma și un 3-0 la ”masa verde” pentru Mărășești. CFR nu mai avea nicio șansă să se califice în play-off înainte de ultima etapă din sezonul regulat. Anul trecut, clubul a jucat finala Cupei României și a campionatului. CFR a fost continuatoarea Informaticii, club desființat ce fusese patronat de Gabriel Lungu. El a mai finanțat foatre puțin echipa în acest sezon, după ce fiul său, portarul Theodor Lungu, s-a oprit din sportul profesionist.