Primăria Timișoara a deschis ofertele pentru licitația de execuție a refacerii Podului Muncii, singurul din zona Iosefin nerefăcut. Sunt cinci oferte care urmeazăsă fie evaluate. 

Podul a fost inaugurat de comuniști în 1978, așadar, este mai ”tânăr” decât alte poduri ale Timișoarei, dar tot este degradat. Un studiu de fezabilitate pentru refacere s-a făcut încă de la finalului celui de-al doilea mandat al lui Nicolae Robu, primar care a obținut finanțare din Programul Național de Dezvoltare Locală pentru celelalte două poduri, refăcute din temelie. Structura actualului pod are probleme. Rampele, scăruile de acces și suprastructura sa sunt degradate. Astfel, podul va fi demolat parțial. Se vor păstra doar rampele de urcare și picioarele podului, care vor fi consolidate și retușate. Se va lucra scări, se va întâri malul, se va pune sistem de iluminat LED, plus parapeți alte sisteme de protecție.Constructorul va trebuie să plangeze 20 de copaci și să transplanteze 16. Vor fi tot două benzi pe sens, trotuare și pista de biciclete.

O ofertă a depus Porr Construct, companie mare de construcți din România, de fapt, o filială a firmei austrice. În 2023, în România au avut 1539 de angajați. Altă ofertă a depus firma arădeană Tehnodomus, care face stadionul-lego și care în 2024 a avut 142 de angajați. A treia ofertă este o asociere a firmei bucureștene Freyrom, ce a avut 65 de angajași în 2023, cu orădenii de la Procons Group, care în 2023 au avut 36 de angajați. A patra ofertă e depusă de Drumuri și Poduri Banat, firmă timișoreană cu 54 de angajași în 2024, asociată cu firma brașoveană Gott Strasse, care în 2023 a avut 61 de angajați. A cincea ofertă îi are ca lider pe ZSN Cardinal, din Satu Mare, care în 2023 a avut doi angajați, cu asociații CML.ro, firmă din Bistrița-Năsăud, care în 2023 a avut 229 de angajați, și Ardelean Company Nord Vest, din Maramureș, care în 2023 a avut 102 angajați.

Primăria vrea să aplice pentru fonduri europene pe Programul Regional Vest 2021-2027. Anul acesta, Fritz speră să se apuce de Podul Solventul, dar și să reabiliteze Pasarela Îndrăgostiților, închisă deja de 2 ani, dar și să refacă Pasajul Freidorf. Pentru cea din urmă lucrare, unde va fi cu tot cu proiectare, s-au depus patru oferte. „Podul de la fosta Fabrică de țigări e pe lista celor 4 poduri pentru care am planificat să începem șantierele anul acesta. Am și depus proiect pentru obținerea de fonduri europene. Nu va fi un șantier ușor, pentru că, practic, vom reconstrui podul de la zero și acest lucru va produce mult disconfort. Dar, e o lucrare absolut necesară și, după mai bine de 45 ani în care nu s-au făcut lucrări serioase la acest pod, nu mai putem amâna”, a spus primarul Dominic Fritz.

În evaluare, prețul va conta în proporție de 40%, experiența firmei 40%, iar garanția suplimentară a lucrării va conta în proporție de 20%. Termenul de șantier va fi de 14 luni, ceea ce ar duce lucrările, fără probleme mari cu contestațiile, la finalul de 2026. Licitația poate fi consultată aici. Valoarea estimată a investiției este de 49.325.947,10 lei (TVA inclus), iar sursa de  finanțare este bugetul local.

Articolul precedentLucrările de reparații pe Calea Timișoarei din comuna Giroc vor începe în forţă
Articolul următorSub jumătate dintre elevii de an terminal au luat note de promovare la Simularea Bacalaureatului, în Timiș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.