De ani buni, județul Timiș este în primele zece într-un clasament național pentru care nu există niciun motiv de laudă. Incendiile de vegetație continuă să fie o problemă majoră pentru vestul țării, potrivit autorităților.

Din păcate, deși oamenilor li se tot transmite că incendiile de vegetație, vechi obicei de  „curățare” a miriștilor, distrug ecosistemul și sunt epriculoase deoarece se pot extinde necontrolat, în Banat se continuă. ”Județul Timiș s-a clasat în primele județe la nivle național. Noi suntem tot timpul în primele zece județe. Nu este un lucru care ne face cinste, dar noi trebuie să acționăm în continuare, pentru ca acest fenomen ia amploare”, a precizat în ședința de colegiul prefectural din mai șeful ISU Timiș, Lucian Mihoc.

În primul trimestru au fost 128 de astfel de incendii, în condițiile în care în martie, ele se petrec destul de des. Estul județului continuă să fie zona problematică. ”Cele mai mult au loc în zona Lugojului și împrejurimile Făgetului. Incendiile de miriști necesită același număr de persoane la intervenții. Costurile sunt foarte mari”, a mai precizat Mihoc.

Teoretic, fermierii pierd subvențiile APIA. Practic, lucrurile stau diferit. ISU Timiș a notificat instituția despre 80 de fermieri identificați că și-au incendiat miriștile. ”Dar împotriva lor nu s-a luat nicio măsură”, a mai spus Mihoc. incedierea miriștilor este contravenție și chair infracțiunie în ariile protejate.

 

Articolul precedentTrei zile de sărbătoare pentru copiii şi tinerii din Şag în preajma zilei de 1 Iunie
Articolul următorNoua grădiniţă din Giroc prinde contur

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.