Cosmin Stan, care nu a comunicat cu presa în toată perioada de pregătire, a recunoscut că a renunțat la jucători și pentru că avea suspiciuni legate de integritatea lor. Antrenorul spune că doar doi jucători au fost în situația respectivă.
Reamintim, opt jucători au plecat iarna aceasta de la Dumbrăvița: Alexandru Martinov, Ouadie Salhi, Luca Bodri, Răzvan Ristin, Alin Burdeț, Ion Vasluian, Ahmet Ekmekci și Vlad Băluțoiu. Pe lista nedoriților de către Stan erau și Cătălin Trifon, Claudiu Apro și Cătălin Horcea. Primii doi au refuzat rezilierea, iar Horcea, deși nu a făcut cantonamentul cu echipa, a fost reprimit în lot. ”Jucători care nu au dat randamentul scontat. Locul din clasament cred că spune totul. Jucătorii care au venit în vară și în care ne-am pus speranțe nu au avut randamentul pe care l-am așteptat noi. Locul în clasament vorbește de la sine de lucruri”, a punctat antrenorul.
În realitate, doar Burțe venise la Dumbrăvița în vară, air resutl jucătorilor erau mai vechi. Ca să continue eschiva, fără succes, Stan a încercat să ducă atenția spre ce scrie presa, de parcă el dă jucători afară în funcție de ce scriu ziarele. ”Nu Trifon. Îmi aduc aminte că de Trifon îmi spuneați sau scriați că e protejatul meu și că apară și face foarte multe greșeli”, a spus Stan.
Întrebat dacă i-a făcut pe jucători blatiști în vestiar Stan a precizat că a făcut asemenea acuzații doar pentru Alexandru Martinov și Ouadie Salhi. Primul e acum la CSC Peciu Nou, air al doilea, la ACSM Reșița. ”Pe Trifon? Nu. Niciodată. Jucătorii care au plecat prima dată, după meciul cu Șelimbăr, Martinov și cu Salhi. Cu ei am avut discuția așa mai neortodoxă”, a recunoscut Stan.
Ceea ce e de remarcat că clubul , prin vocea managerului macavei, spune că pentru puținele meciuri din sezonul de toamnă e suficient un lot mai mic. Însă eficientizare când se plătesc jucători care refuză să fie dați afară este, evident, zero, la un club ce funcționează cu bani publici. ”Cu Trifon chiar am o relație ok. Cred că de respect. El se antrenează în continuare cu noi, dar nu o să mai contăm e el până la vară, cât are contract. A preferat să rămână la noi și va rămâne mai depatre până la vară, pentru că în periaoda de transferuri s-a terminat și el nu mai poate să se transfere. În aceeași situație e și Apro. Nu vom mai conta pe ei, dar sunt jucătorii sub contract până la vară cu noi, amândoi”, a mai spus Stan.
Până una alta, CSC Dumbrăvița e pe loc retrogradabil, 19.