Autoritățile propun un plan de acțiune pentru ca orașul să fie mai puțin zgomotos. Documentul va fi supus și unei dezbateri publice marțea viitoare, la Primăria Municipiului Timișoara.
Dezbaterea va fi marți, 20 mai, de la ora 16, în Sala de consiliu a primăriei. Planul de acțiune, care după ce stă în transparență decizională va fi supus unui vot al consilierilor locali, poate fi consultat aici. Cei care doresc aă participe la dezbatere se pot înscrie la adresele consultare@primariatm.ro și primariatm@primariatm.ro sau fizic la Camera 12, până la datade 19.05.2025, ora 12:00, precizând: nume, prenume, calitatea în care participă (în cazul în care reprezintă o organizație sau altă persoană), dacă doresc sau nu să ia cuvântul.
Cei care participă trebuie să ia cuvântul doar la subiect și să se încadreze în 3 minute. La aceleași adrese se pot aduce propuneri și de către cei care nu doresc să ia cuvântul.