Au apărut și primele dosare penale deschise în Timiș pentru alte fapte decât simpla propagandă electorală pe Internet. Un bărbat a mers cu pistolul la el la vot, în Giroc, iar o femeie a votat la Făget în locul soțului muribund.
La o secție din comuna Giroc, un bărbat de 60 de ani, fost cadru militar, a venit cu un pistol Beretta asupra sa. Centrul de Comunicare Județean Timiș a transmis că i s-a deschis dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Bărbatul e fost cadru miitar în rezervă și avea permis de port-armă, doar că în secții nu ai ce căuta cu așa ceva. Chiar el i-ar fi spus polițiștului ce păzea secția că intră cu pistolul la el. Aparent, bărbautl umblă, de obicei, mereu cu pistolul la el, potrivit informațiilor neoficiale.
La Spitalul Orășenesc din Făget, doi soți au cerut urna mobilă. Soția de 68 de ani a votat și pentru soț, un bărbat de 74 de ania flat într-o stare aproape de comă, potrivit poliției. I s-a deschis acum dosar penal pentru fraudă la vot. Tot astăzi, IPJ Timiș a dat două avertismente pentru două persoane din Timișoara și Periam ce au mai distribuit propagandă electorală pe rețelele de socialziare.
foto: Arhivă