Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

La data de 23 aprilie 2025, persoana cercetată, de 46 de ani, a fost depistată în flagrant delict, în municipiul Turda, în timp ce ar fi vândut 2 kilograme de substanță cristalină 2MMC (drog de mare risc) pentru 70.000 lei.

Din materialul probator administrat a reieșit faptul că, aceasta ar fi procurat drogul de mare risc de la o altă persoană cercetată, de aceeași vârstă, prin intermediul altei persoanei, de 42 de ani.

La data de 24 aprilie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea a 3 persoane, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc.

Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Cluj-Napoca și Alba-Iulia și al grupărilor de jandarmi mobile Cluj-Napoca și Timișoara.

Articolul precedentAu început Zilele OncoHelp, la Alba Iulia. Se vorbește despre chirurgia oncologică
Articolul următorPoliția în alertă! Fată de 12 ani din Variaș, plecată de acasă în halat, în toiul nopții

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.