Deși bugetul național nu s-a adoptat încă, autoritățile lucrează la propriiile proiecte și Dominic Fritz spune că vrea să dea cel mai mare buget de asistență socială din România. Anunțul vine la două zile după cel referitor la creșterea bugetului pentru sport.
Edilul vrea să aloce 19 milioane de lei în acest an către 12 asociații, fundații și culte care oferă servicii sociale, precum centre de zi, consiliere, îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, cantine sociale, centre pentru copii sau persoane cu dizabilități, sprijin pentru persoanele fără adăpost, dar și alte servicii sociale adaptate nevoilor comunității. „Ținta noastră e ca prin acest sprijin pe care l-am crescut de la an la an, să ajungem la cât mai mulți timișoreni care au nevoie de ajutor pentru a-și continua viața cu demnitate și cât mai independent posibil. Sunt oameni care trec prin momente dificile și fără sprijinul nostru, al comunității și al oamenilor care lucrează în domeniul social, nu ar răzbi”, spune primarul Dominic Fritz.
Motivul e legat de dorința ca cei mai puțini norocoși să nu simtă criza. Direcțai de Asistență Socială a Municipiului Timișoara va monitoriza cheltuirea banului. „Parteneriatul cu ONG urile și susținerea acestora este esențială pentru a acoperi nevoile diverse ale cetățenilor din orașul nostru. Prin acest sprijin financiar, asigurăm continuitatea serviciilor de calitate pentru cei care au cea mai mare nevoie de ele. Beneficiarul rămâne prioritatea noastră,
ar prin ajutorul financiar acordat ONG-urilor putem să oferim sprijin real și soluții adaptate
fiecărui caz în parte”, susține Emese Esztero, directorul general al DAS MT.
Vor primi bani organizații selectate conform unei metodologii prevăzute dee prevederile legale naționale și locale, conform unor dosare depuse până la 17 dceembrie 2024: Federația Caritas a Diecezei Timișoara, Serviciul de Ajutor Maltez din România, Fundația „Pentru Voi”, Asociația Evanghelistă și de Caritate „Isus Speranța României”, Fundația Timișoara ’89, Fundația Umanitară Chosen România, Societatea pentru Copii și Părinți SCOP, Parohia Ortodoxă Română Fabric Vest, Asociația Micile Comori, Fundația de Abilitare Speranța, Fundația Casa Esterei și Asociația LOGS Grup de Inițiative Sociale.