După ani de dezmăț, bugetar, dar și cu avioanele Nordis (sic!), guvernarea Ciolacu nu mai știe efectiv pe unde să scoată camășa, în condițiile în care deficitul bugetar crește anual la cote alarmante. Nicio problemă, căci, ca un ”soldat” credincios, prefectul Mihai Ritivoiu a mai găsit o sursă de ”tăieri”, de la clasele de la Seral, acolo nu studiază oamenii neapărat cu posibilități.

Fără a avea neapărat astfel de atribuții, căci prefectul are ca rol vegherea respectării legii, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, Mihai Ritivoiu s-a gândit să se joace de-a ”domnul Trandafir” și să solicitate prezențele elevilor de la Seral, chiar din fatidică dată de 13 martie, într-o vineri! Așa cum o știe desigur și Ritivoiu, într-o vineri 13 au fost arși pe rug cavalerii templieri. Acum, e rândul seraliștilor, dar după ce prefectul le ridică un elogiu înainte de a-i lovi: ”Că România e o țară a formelor fără fond, se știe. Ce am descoperit însă ca urmare a unui control pe care l-am solicitat Inspectoratului Școlar Județean Timiș mă face să mă iau cu mâinile de cap. Așadar: învățământul seral este o soluție pentru o anumită categorie de persoane ce doresc să se specializeze într-un domeniu și nu dispun de timpul necesar, probabil pentru că muncesc la orele la care alții sunt la școală. E lăudabilă dorința lor de perfecționare, cu atât mai mult cu cât România și-a distrus sistemul de școli de meserii după Revoluție și are mare nevoie de forță calificată de muncă”, își începe, savant, postarea prefectul pe Facebook, „instituția” care îi difuzează comunicările, în loc de comunicate de presă oficiale.

Ritivoiu a descoperit Secretul lui Polichinelle, și anume, că la Seral prezența nu este grozavă. Prefectul, care s-a autodefinit ca un ”tocilar” în alte postări tot pe Facebook, este surprins de descoperirea epocală a situației absenteismului: ”Ce se întâmplă, în schimb, la învățământul seral depășește cele mai negre așteptări. Inspectoratul Școlar Județean Timiș a efectuat un control inopinat, la cererea mea, în liceele cu cursuri serale. Concluziile? Din 2.418 de elevi înscriși în 91 clase la 18 licee au fost absenți 2.227. Adică 92,10%. Ați înțeles bine, 92 (nouăzeci și doi) la sută din elevi nu erau la cursuri.Mai grav este că, din cele 18 licee, la șase dintre ele prezența era 0 (zero!), la alte nouă prezența era sub 10%. Un singur liceu avea o prezență mai acătării (și ea extrem de redusă), de 65%: Liceul Tehnologic “Valeriu Braniște” din Lugoj. În rest, dezastru”, spune Ritivoiu, coleg cu Marcel Ciolacu, premierul care după ani de zile nu si-a găsit diploma de Bacalaureat. Aspect care nu l-a împiedicat pe același Ciolacu, turist Nordis, să râdă de români care fac munca de jos în străinătate, poate mulți chiar absolvenți de Seral.

În condițiile în care Inspectoratul Școlar Județean timiș e condus de colega sa de partid Aura Danielescu, Ritivoiu amenință școlile că le va desființa clasele de Seral. ”Nu voi tolera continuarea acestei practici. Am cerut controale lunare, ad-hoc, la toate instituțiile. Voi spune eu când are loc controlul, exact în ziua respectivă, să nu fie suspiciuni sau aranjamente.Dacă rata de absență va fi mai mare de 40%, am să solicit Inspectoratului Școlar să nu mai aprobe clase de seral la respectiva instituție de învățământ pentru anul ce vine. Problema este, de fapt, națională, și sper că la nivelul Ministerului Educației să se ia măsuri drastice. Pierdem o grămadă de bani cu salariile unor profesori care nu au niciun elev. Mai grav, cum ne putem baza pe meseriașii formați de aceste licee? Ce expertiză profesională au ei? Cum pot ei să își exercite profesia în baza unei diplome pe care o vor obține efectiv pe blat? Ce calitate a serviciilor pot oferi? La ce riscuri ne supunem noi toți dacă ne lucrează așa meseriași?”, spune social-democratul, membru al unui partid care în ultima vreme face orice, doar social-democrație nu!

Ritivoiu pare să ignore faptul că absenteismul se poate sancționa individual, inclusiv până la exmatriculări, fără a fi necesară desființarea claselor de Seral cu totul. Însă ”mirajul” și obsesia tăierilor pare să-i fi transformat pe pesediști din social-democrați în niște rapace politicieni de dreapta de tip Trump sau Musk. ”Mă duc și mai departe cu întrebările: ce profesori sunt aceia care, confruntându-se cu o prezență de 0%, continuă să vină liniștiți la serviciu fără să facă nimic? Timpul trece, leafa merge? Ce directori de școală sunt cei care tolerează această rușine a educației naționale?La Timiș am să mă ocup personal de subiect, dar sper din tot sufletul ca problema să fie abordată la nivel național. Tot nu știm de unde să mai cârpim bugetul. Pentru că pierdem o grămadă de bani și continuăm să diluăm competențele și așa tot mai reduse ale economiei românești. Ne mințim singuri pe bani grei și după aia ne mirăm de ce n-avem noroc în viață!”, conchide Ritivoiu.

Reamintim, în 2023, în Timiș s-au făcut niște controale absolut rușinoase tot la ordin pesedist și s-a închis un orfelinat ce urma oricum să fie închis pentru niște colțuri de saltea de burete rupte. Tot pentru imaginea lui Ritivoiu și ca PSD să-și spele imaginea în scandalul azilurilor groazei! Acum, ținta sunt elevii care și muncesc, dar doresc să aibă, spre deosebire de Ciolacu, o diplomă de Bac care să poată fi și aratătă… Dacă analizăm și categoriile sociale care aung la Seral, nu mai are rost să spunem că PSD își face un obicei din a ”tăia” de la amărâți, așa cum și Simonis vrea să concedieze paznicii din centrele de bolnavi neuropsihiatrici, care, într-o criză, pot fi ținuți sub control în viziunea președintelui CJT de camerele de supraveghere…

 

Articolul precedentTâlhar prins de poliție după trei zile de la o bătaie în sat, cu un cunoscut
Articolul următorBornă istorică pentru Anca Todoni săptămâna aceasta

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.