Probleme mari pentru cimitirele Calea Șagului și Rusu Șirianu, care fusese preluate de Horticultura. O decizie definitivă a instanței arată că pasarea administrării lor la societatea primăriei s-ar fi făcut nelegal.
Reamintim, cimitirele din Timișoara au diferite tipuri de proprietate. Cele două sunt ale primăriei și nu sunt singurele care sunt ale autorităților. Experimental, au fost primele date în administrare Horticulturii, deoarece toată lumea a constatat că firmele private nu făceau treabă bună, așa cum se vede în cimitirele rămase în concesiune, precum Eroilor. Primarul a găsit varianta asta anul trecut, când s-a contrazis cu vicele Tabară, care își rupea ”cămașa” pentru privați cu Roxana Iliescu, în timp ce Radu Țoancă (PSD) propunea administrarea dată bisercii. Instanța a decis că predarea la Horticultura cu plata unei redevențe nu a fost legală. ”În opinia mea, se impune o decizie de urgență, pentru că nu putem lăsa lucrurile în aer, dar nici nu mai putem lăsa Horticultura să facă încasări, pentru că ar fi încasări nelegale”, a precizat Roxana Iliescu în plenul de joi.
Fritz spune că până ce vine redactarea motivării deciziei dată în 17 decembrie, primăria e legată de mâini și picioare. ”Și noi am fostsurprisnși, pentru că am câștigat litigiul în prima instanță. Am discutat speța îndleung și cu doamna secretar (n.r Adina Poker, fosta președintăa Curții de Apel Timișoara). Trebuie să așteptăm motivarea, să vedem și ce nu a fost în reuglă cu acel HCL. Dacă a fost doar o problemă de formă, nu e așao mare problemă, sau dacă instanță consideră că Horticultura nu poate prelua activitatea. Nu există momentan un flux de bani între noi și Horticultura. Înainte să facem acel HCL nu a fost contract cu firma rămasă timp de 6 luni” a spus Fritz.
Dacă decizia instanței e dată pe chestiuni de fond, primăria va trebui să rezolve situația celor două cimitire! Procesul a fost deschis de o firmă care se „învârte” în zona administrării de cimitire.