Proiectul Dans Nomad, cu spectacole de dans contemporan și muzică live, revine la Timișoara. Evenimentele vor avea loc în 13-14 mai.

Din echipa artistică fac parte dansatorii Antonia Itineanț, Alisiya Yesman, Carolina Țapoc,
Beatrice Oneț|iar muzica e asigurată de Daniel Stănciucu. ”Indiferent de dimensiunea sa — fie că este într-un format extins sau, ca în acest an, într-o variantă restrânsă — proiectul Dans Nomad reușește să adune în jurul său artiști generoși, dornici să se adreseze unor categorii diverse de public: adulți, tineri și copii. Crezul nostru este că, indiferent de venituri, nivel de educație sau mediul din care provenim, accesul la artă și cultură este un drept fundamental, de care trebuie să ne bucurăm cât mai mulți dintre noi. Dansul are puterea de a deschide drumul către o paletă bogată de emoții, de a oferi perspective noi asupra corpului și de a aduce bucurie. Rolul nostru este să facilităm această experiență celor pentru care performăm. Fiecare apariție performativă din cadrul Dans Nomad este valoroasă atât din punct de vedere artistic, cât și uman. Suntem onorați de fiecare dată când ajungem atât de aproape de spectatorii noștri”, spune coregrafa Beatrice Oneț, inițiatoarea proiectului Dans Nomad.

Iată programul reprezentațiilor:

Marți, 13 mai
● 11:00–11:15 — Școala Gimnazială nr. 12 (reprezentație cu circuit închis)
● 18:00–18:25 — Parcul Dacia (reprezentație cu acces liber)
Miercuri, 14 mai
● 10:50–11:10 — Colegiul Național Bănățean (reprezentație cu circuit închis
● 15.00-15.20- Centrul de zi Sf. Nicolae (reprezentație cu circuit închis)
● 18:00–18:25 — Parcul Lidia (reprezentație cu acces liber)

 

Articolul precedentCasa Județeană de Pensii Timiș redeschide punctele de la Jimbolia și Deta
Articolul următorSurprize multe sâmbăta viitoare, la Noaptea Muzeelor. Ce vei găsi la Bastionul Theresia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.