La data de 15 aprilie 2025, în jurul orei 15:48, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu polițiștii Biroului Autostrăzi A1 Deva- Nădlac au constatat producerea unui accident rutier pe Autostrada A 1, la km 432.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 44 de ani, a condus o autoutilitară pe Autostrada A1, Calea 2, la km 432, în zona localității Margina, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autotren, condus de către un bărbat, în vârstă de 67 de ani, care s-ar fi aflat oprit în coloana de vehicule ce așteptau descărcarea în nodul rutier Margina.

Din nefericire, în urma accidentului rutier, a rezultat decesul conducătorului autoutilitarei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Articolul precedentNu a dat prioritate și astfel a ajuns în spital
Articolul următorNouă proiecte din Timiș primesc bani prin Fondul Științescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.