Consiliul Județean a reabilitat încă un drum! Este vorba despre drumul județean care asigură legătura între localitățile Hitiaș și Bacova. acesta are o lungime de aproximativ 8,5 kilometri și a fost pentru prima dată asfaltat.

”Era un drum foarte rău, impracticabil iarna, și din cauza asta ne-am chinuit să-l asfaltăm și într-un final am reușit să-l reabilităm. Locuitorii din zonă sunt foarte mulțumiți, și nu numai ei, pentru că acest drum crează un acces facil spre drumul ce leagă Timișoara de Buziaș, dar și de Topolovăț, foarte aproape de urcarea pe autostradă”, spune Ioan Nanu, primarul comunei Racovița.

”Am preluat aceast drum pentru că era unul comunal și l-am transformat în drum județean, și care pentru prima oară vede asfaltul. Este un drum important pentru că leagă comuna Racovița, localitatea Hitiaș de drumul județean Timișoara – Buziaș, la Bacova, în plus este un drum care scurtează și accesul la autostradă pentru că este accesul spre Topolovăț și urcarea pe autostradă”, spune președintele CJT, Călin Dobra.

Valoarea lucrărilor decontate este de aproape 8,7 milioane de lei, fonduri asigurate din bugetul propriu al Consiliului Județean Timiș.

Lucrarea a fost realizată în 6 luni și 24 de zile, termenul stabilit în contract fiind de 8 luni.

Consiliul Județean Timiș a demarat atragerea de finanțare europeană, prin Programul Operațional Regional, pentru decontarea banilor care au fost investiți, din bugetul propriu, în modernizarea acestui drum

Articolul precedentUrmărit național, prins de polițiști în Timișoara!
Articolul următorHorea Brenciu, Alex Velea sau Antonia cântă de Ziua Timișoarei! Cine va mai urca pe scena din Piața Victoriei?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.