Evenimentul de închidere simbolică al exercițiului de capitală europeană a culturii a Timișoarei a primit premiul ”The Event Safety Award” (Premiul pentru securitata evenimentului) la European Festival Awards 2024. Desfășurat în perioada 7-10 decembrie, ”timisoara la nesfârșit” evenimentul a avut loc într-un context internațional delicat.

Pe lângă războiul din Ucraina, și conflictul dintre Israel și gruparea Hamas era început de câteva luni la momentul respectiv. Premiul YES Group (Yourope Event Safety), se acordă anual la festivalul ce are loc la Groeningen, în Țările de Jos. „Această recunoaștere, confirmă eforturile întregii echipe a Centrului de Proiecte Timișoara, de a oferi publicului evenimente organizate în condiții de siguranță deplină. Le mulțumesc colegilor mei din echipă, tuturor colaboratorilor implicați în acest efort comun uriaș de organizare și totodată instituțiilor de ordine și siguranță publică din Timișoara, al căror sprijin a avut un rol important în obținerea acestui premiu”,  a declarat Alexandra Rigler, directoarea Centrului de Proiecte

Estimările sunt că la concertele din Piața Unirii și cele conexe, 100 la număr, au fost 115.800 de participanți. S-a concurat cu evenimente din țări precum Germania, Olanda, Cehia și Belgia. În Unirii au fost 60.000 de oameni. „E un premiu care recunoaște eforturile celor care s-au aflat în afara luminilor reflectoarelor, dar fără a căror muncă, siguranța și buna desfășurare a evenimentelor ar fi fost imposibilă. Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil ca anul Capitalei să fie nu doar un mare succes, ci și începutul unui nou capitol european al Timișoarei”, a declarat Dominic Fritz, primarul Municipiului Timișoara.

Meritele vin pentru instituțiile partenere ale Centrului de Proiecte și Primăriei Municipiului Timișoara: Inspectoratul de Jandarmi Județean „General Moise Groza” Timiș, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara, Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Timiș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al Județului Timiș, Serviciul de Ambulanță Județean Timiș și Direcția Sanitar Veterinară.

La concertele din Unirii au cântat Jessie J, Katie Melua, Róisín Murphy, Klangphonics, Delia, Emaa.

 

Articolul precedentAquatim a modernizat rețelele din zona de nord a Timișoarei
Articolul următorSe fac noi concursuri de angajare la Primăria Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.