La Timișoara se va aplica un proiect-pilot care să prevină separarea minorilor de familie. Programul se va derula timp de trei ani, din februarie 2025, și va avea o finanțare de aproape 10 milioane de lei.
Proiectul se numește „Acasă, în comunitate: Program pilot de prevenire a separării și reintegrare pentru copii și familii vulnerabile”. Primăria este instituțai care îl implementează și trasnmtie că peste 250 de copii vor beneficia de el. Sensul acestui demers este de a împiedica separarea de familie a copiilor care trăiesc în condiții nu tocmai propice, dar și de a sprijini reintegrarea în familiile naturale a micuților pentru care s-a instituit forme de protecție specială pentru anumite perioade, adică cei care au ajuns în îngirjirea statului. Banii vor facilita accesul la locuințe dar și servicii de îngrjire, inclusiv asistența medicală, plus modernizarea sistemului de protecție socială, incusiv cu accesul pentru cie cu dizabilități.
În total, vor fi 252 de copii beneficiari, dintre care 80 au dizabilități și 14 au fost în sistemul de protecței de stat. Proeictul se va derula timp de trei ani, cu bani din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027 (PIDS). Condiția este să fie minimum 100 de copii identificați de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, care să-i și monitorizeze Proiectul va fi derulat în parteneriat cu Fundația de Abilitare Speranța și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș. Valoarea totală este de 9.949.198,45 lei, dintre care 7.700.166,26 lei alocați Fundației de Abilitare Speranța, 1.852.484,20 lei alocați DAS Timișoara și 396.547,99 lei alocați Direcției Generale de Asistență Socială.
Pentru startul derulării e nevoie doar de adoptarea unui proiect de hotărâre de consiliu local.