Problemele cotidiene și cu banii au fost prea grele de suport pentru o femeie din Timișoara, care a decis să își curme viața.

Joi, în jurul orei 14:00, polițiștii Secției 1 Rurale Ghiroda au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată în camera unui hotel, de pe Calea Lugojului din Ghiroda.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că este vorba de o femeie, în vârstă de 42 de ani, din Timișoara.

În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Alarma a fost dată de o prietenă a femeii, care a căutat-o după ce aceasta nu a ajuns la lucru în seara precedentă. Cele mai rele scenarii s-au adeverit când un telefon la 112 a anunțat că femeia a fost găsită fără viață.

Femeia nu avea probleme psihice, era căsătorită și mamă pentru doi copii.

 

Articolul precedentÎnarmat cu un cuțit, un tânăr de 20 de ani a vrut să intre cu tupeu într-un liceu din Timișoara
Articolul următorTrei timișoreni la naționala mare și ar fi putut fi și al patrulea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.