Teatrul pentru Copii și Tineret ”Merlin” a pregătit o nouă premieră în această perioadă festivă. Spectacolul ”Fetița cu chibrituri” vine cu povestea clasică, însă cu un final fericit, în care micuța nu mai moare de frig și de foame.

Angel Cârstea a scris scenairul readaptării celebrei povești a lui Hans Christian Andersen. De fapt, povestea celebră a danezului se îmbină cu lumea britanicului Charles Dickens în spectacolul regizat de Cristian Brătoiu. Christian se împrietenește cu alți doi băieți aflați în dificultate, Tommy și Dick, așadar, mesajul de speranța transmis este că, într-un final, nu suntem niciodată singuri și neajutorați. „În această adaptare (cred eu) minunată, Angel Cârstea reușește cu succes să îmbine universul sensibil, cristalin al lui H.C.Andersen cu lumea vivace și colorată a lui Dickens, într-o împletire care face cinste ambilor coloși povestitori. Din această poveste, veche de aproape 200 de ani, am încercat să creăm un spectacol în care, dincolo de atmosfera feerică a sărbătorilor, publicul să fie la fel de captivat și de feeria adevărurilor care ne fac oameni: toți visăm la fel, indiferent de vârstă; necazurile ne pot îngenunchia dar, cu ajutorul semenilor, nu ne vor doborî și, mai ales, prezența bunătății și a purității trezește, în natura noastră, recunoașterea și nevoia de a le urma. Pentru mine lucrul la acest spectacol, alături de colegii mei, a fost o bucurie pecare așteptăm cu nerăbdare să o împărtășim și publicului”, declară regizorul Cristian Brătoiu.

Din echipa spectacolului mai fac parte Attila Bajko, semnatar al scenografiei, Mihail Iulian Carabulea, care a realizat muzica, și actorii Patricia Gavril-Chifu, Raul Lăzărescu, Lucian Matei, Robert Copoț, Diana Boboc, Olivera Iovanovici, Cristian Brătoiu, Marko Adzic, Raul Bastean. Spectacolul are o durată de 60 de minute și e recomandat copiilor de la 5 ani în sus. Premiera e joi, 5 decembrie, roa 18, în seara în care toți copiii trebuie să fie cuminți, în așteptarea lui Moș Nicolae. Piesa se va rejuca și înainte de Crăciun, la 22 decembrie, de la ora 11 și 13.

Biletele sunt disponibile la Casa de Bilete a Teatrului Merlin sau online, pe
platforma www.bilete.ro.

 

 

Articolul precedentRepublicanii solicită suplimentarea observatorilor în secțiile de votare. Acuzații de fraudă electorală la adresa USR
Articolul următorÎntrerupere de apă caldă și încălzire în Calea Șagului, mâine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.