SCM USV Timișoara a pierdut dramatic, cu 12-6 semifinala Cupei României cu Dinamo București. A fost o înfrângere în ultima secundă pe Arena ”Florea Dumitrache”, după un final foarte dramatic.

Jocul s-a desfășurat pe un teren extrem de noroios și asta și-s pus, evident, amprenta asupra partidei. A fost o primă repriză cu un joc de uzură. După jumătatea mitanului, Dinamo a beneficiat de două lovituri de pedeapsă. Jondre Williams le-a ratat pe ambele, cu toate că au fost de pe părți opuse. În minutul 30 însă Dinamo a dat unu esel, după un mol de margine. Williams a ratat și transformare, iar la pauză s-a intrat cu 5-0.

După trecerea pe la vestiare, Rupanu a redus diferența la 5-3 în minutul 37. Dinamo a avut din minutul 52 un jucător eliminat temporar, pe Turagavulu, iar apoi, după ce a revenit în efectiv, a rămas și fără  Ncube. Chiar și așa, Timișoara a reușit abia în minutul 76 o lovitură de pedeapsă transformată de Rupanu. Era 5-6, dar Dinamo a obținut un eseu de penalitate după ce Timișoara le-a prăbușit molul, la ultimul atac.

Astfel, Timișoara intră în vacanță, iar Baia Mare și Dinamo vor juca săptămâna viitoare finala Cupei României.

Articolul precedentBani europeni pentru viitorul agriculturii. USAV semnează un contract important
Articolul următorUn șofer bețivan a băgat o tânără adolescentă în spital!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.