Autoritățile au inaugurat Centrul de Zi de Recuperare pentru Copiii cu
Dizabilități cadrul Complexului de Servicii ”A” din Lugoj. Este vorba de o locație unică în vestul României, cu posibilități multiple de a-i ajuta pe micuții cu probleme să ducă o viață cât de cât normală.

Complexul de Servicii “A” pentru Copiii cu Dizabilități Lugoj cuprinde acest centru de zi, plus două case detip familial pentru cei cu handicap, dar și fără familie: Casa de Tip Familial Sfântul Pavel și Casa de Tip Familial Sfântul Petru. Cele două locații au fos trealizate cu bani din Programul Operațional Regional. Fiecare casă oferă servicii pentru câte zece copiicu dizabilități, pentru a-i ajuta să se recupereze, dar și să se integreze ulterior în societate. Toți micuții au un grad de handicap mintal, alături de alte deficiențe: neuropsihică, somatică, auditivă, vizuală. Ei beneficiază consilierea psihologică, stimularea psihosenzorială, terapia ocupațională, stimularea cognitivă, kinetoterapie, terapia tulburărilor de limba și stimularea dezvoltării comunicării, stimularea în vederea dezvoltării deprinderilor de viață autonomă.

Pe lângă case, făcute în aceeași locație cu centrul, există, pentru micuții cu familie beneficiari, Centrul de Zi de Recuperare pentru Copiii cu Dizabilități, cu o capacitate totlaă de 170 de beneficiari, dintre care 48 pe zi. Paleta de servicii oferite este una extrem de largă: kinetoterapie; hidroterapie; terapie cognitivă; ludoterapie; obţinere de deprinderi de viață independentă DVI; socializare; art-terapie; terapie senzorială; ergoterapie; discriminare vizuală; consiliere vocațională; logopedie/recuperarea tulburarilor de limbaj; meloterapie. Lucrările la acest complex de servicii s-au terminat în 2023, iar apoi, a trebuit să fie dotate atât centrul de zi, cât și cele două case familiale. Complexul este gestionat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Timiș. S-a realizat prin extinderea clădirilor existente deja.

Acolo vor veni copii din  zona Lugojului. „Punem un accent crescut pe diversificarea serviciilor pe care le oferim copiilor şi persoanelor adulte aflate în dificultate şi, totodată, încercăm să atragem cât mai multe fonduri nerambursabile prin intermediul proiectelor pe care le derulăm în parteneriat cu instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale. Serviciile pe care le oferim prin intermediul Centrului de Zi de Recuperare pentru Copiii cu Dizabilități din cadrul Complexului de Servicii «A» pentru Copiii cu Dizabilități Lugoj sunt ca o gură de oxigen pentru un număr crescut de copii din Lugoj şi din localităţile învecinate şi, totodată¸pentru familiile lor. Sunt mândră de tot ceea ce am realizat aici, de eforturile întregii echipe, acest centru fiind unul extraordinar, unic în sfera serviciilor publice din vestul ţării. Vom menţine ridicată ştacheta şi vom face tot ceea ce ţine de noi pentru ca serviciile oferite să rămână mereu unele de calitate şi, totodată, vom continua să identificăm şi alte alternative pentru a atrage fonduri în vederea creării unor noi servicii de recuperare şi reabilitare pentru copiii şi tinerii cu nevoi speciale”, spune directoarea DGASPC Timiș, Monica Trușcă.

Iată mărturia unei mămici cu fiică beneficiară: „Ana, fiica mea, are 9 ani. S-a născut cu autism şi ne-a fost foarte greu să înţelegem de ce copilul nostru a trebuit să fie aşa, să aibă problemele de sănătate pe care le are. Am avut, însă, noroc de medici şi psihologi dedicaţi, care ne-au ghidat şi ne-au ajutat să facem paşi importanţi pentru recuperarea copilului nostru. Iar acum, prin acest centru, şansele Anei au crescut foarte mult; avem toate serviciile de care avem nevoie într-un singur loc şi nu mai este nevoie să alergăm dintr-o parte în alta a oraşului. În plus, toate serviciile sunt gratuite, iar pentru noi, care avem două salarii modeste, contează foarte mult acest lucru. Mulţumim tuturor celor implicaţi în realizarea acestui centru!”, a spus Ioana, mama Anei.

Actualul complex pentru copii cu dizabilități din Lugoj a existat, sub diverse forme, din 1974, când s-a înființat Căminul Spital Lugoj. Din 1991, instituția care s-a ocupat de copii cu probleme de ordin mental a devenit Spitalul de Neuropsihiatrie Lugoj. Din 2000m a fost preluat de DGASPC Timiș.

Articolul precedentÎntrerupere furnizare apă caldă și încălzire în zonele Dacia, Aradului și Circumvalațiunii
Articolul următorProstul nopții: tânăr și… cu permisul suspendat, cursă nebună prin oraș!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.