După reabilitarea de acum câțiva ani a podurilor Dragalina și Eroilor din zona Iosefin, vine în sfârșit și rândul Podului Muncii, de lângă fosta fabrică de țigarete. Autoritățile au lansat licitația de execuție, iar toate actele sunt gata.

Podul a fost inaugurat de comuniști în 1978, așadar, este mai ”tânăr” decât alte poduri ale Timișoarei, dar tot este degradat. Un studiu de fezabilitate pentru refacere s-a făcut încă de la finalului celui de-al doilea mandat al lui Nicolae Robu, primar care a obținut finanțare din Programul Național de Dezvoltare Locală pentru celelalte două poduri, refăcute din temelie. Structura actualului pod are probleme. Rampele, scăruile de acces și suprastructura sa sunt degradate. Astfel, podul va fi demolat parțial. Se vor păstra doar rampele de urcare și picioarele podului, care vor fi consolidate și retușate. Se va lucra scări, se va întâri malul, se va pune sistem de iluminat LED, plus parapeți alte sisteme de protecție.

Constructorul va trebuie să plangeze 20 de copaci și să transplanteze 16. Vor fi tot două benzi pe sens, trotuare și pista de biciclete. „Podul de la fosta Fabrică de Țigarete are peste 40 de ani și acum intră în prima reabilitare serioasă. La fel ca în cazul pasajului din Freidorf sau a podului pietonal de la Parcul Copiilor și aici vom aduce schimbări radicale la infrastructura existentă. Nu doar refacem podul, ci și introducem piste de biciclete și trotuare sigure, și ne asigurăm că accesul pe pod este facil pentru toată lumea”, a declarat primarul Dominic Fritz. Municipalitatea a refăcut și pasarela Gelu din apropiere, dar nu a anunțat vreodatăcă ar fi făcut recepția, aspect foarte interesant.

Termenjul de depunere a ofertelor este 5 martie 2025. În evaluare, prețul va conta în proporție de 40%, experiența firmei 40%, iar garanția suplimentară a lucrării va conta în proporție de 20%. Termenul de șantier va fi de 14 luni, ceea ce ar duce lucările, fără probleme mari cu conetstațiile, la finalul de 2026. Licitația poate fi consultată aici. Valoarea estimată a investiției este de 49.325.947,10 lei (TVA inclus), iar sursa de  finanțare este bugetul local.

Desigur, lucrărea va însemna trafic deviat, inclusiv pentru autobuzele Expres 1 și 3.

 

 

Articolul precedentGhidul de solicitare de finanțare pentru cultură la CJT, în transparență decizională
Articolul următorCSC Dumbrăvița a câștigat primul amical al iernii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.