Consiliul Județean Timiș a plasat în transparență decizională proiectul de hotărâre pentru ghidul de solicitare de finanțări pentru evenimente culturale în 2025. Din păcate, va mai dura mult până la sesiune în sine, deoarece acum nu este aprobat încă nici bugetul național.
Ghidul conține condițiile de acordare a finanțării, direcții strategice, domeniile de aplicare, descrierea pe larg a criteriilor de eligibilitate, etapele de selecție și detalii despre încheierea contractelor și obligațiile beneficiarilor. Proiectul se poate consulta aici. Propuneri, sugestii sau recomandări se pot trimite până la 31 ianuarie ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail cornelia.paraipan@cjtimis.ro, prin poștă, pe adresa Consiliul Județean Timiș, cât și direct la sediul instituției.
Dacă o entitate legal constituită o va cere până la aceeași dată, ghidul va fi supus și dezbaterii publice.