Girocul este o localitate ”sufocată” în trafic și din cauza expansiunii sale imobiliare, dar și din cauza mutărilro proaste făcute de autorități, fie că vorbim de cele naționale sau judeţene. În contextul unei discuții despre sensurile giratorii de la drumul principal, noul președinte al CJT, Alfred Simonis, promite că va gândi lucrurile astfel că aceste probleme să nu se adâncească.
Consilierii județeni au votat miercuri un proiect de hotârâre pentru exproprieri necesare amenajării a două sensuri giratorii pe DJ 595, în dreptul terenului fostei unități militare din comună. La discuțiile pe subiect, consilierul liberal Marin Popescu a reamintit plenului că în trecut, cele patru mini sensuri giratorii amenajate de administrația Nica au generat un cor răsunător de înjurături la adresa autorităților, pentru că traficul a devenit de coșmar. Într-o discuție cu perspectiva a trei sensuri, inclusiv cel de la limita dintre Timișoara și comună, Popescu spune că doar cel de la școală e necesar, nu și altul de la ieșire mașinilor ISU. ”Aș vrea să facem un studiu vizavi de perspectiva aceasta a traficului. Nu cumva blocăm iar zonele de vârf, intrarea în Timișoara? E un lucru bun vizavi de extinderea sensurilor giratorii, să aibă dimensiunea corectă dar aș vrea să vedem dacă această perspectivă este favorabilă cetățenilor. Pentru că anul trecut am avut o avalanșă de injurii vizavi de investițiile făcute acolo, patru sensuri giratorii, ulterior transformate în două. Ar fi mult mai bine dacă am colabora mai mult cu Consiliul Local și Primăria Giroc pentru că au altă perspectivă despre relativitatea traficului, zonei, chiar și a dezvoltărilor imobiliare”, a spus Popescu.
Alfred Simonis spune că problemele actuale sunt pentru că în trecut, concentrarea era pe alte drumuri județene, nu cele din preajma Timișoarei. ”E adevărat că facem acest studiu acum, care va releva ceea ce trebuie să facem la Giroc și pe viitor în tot județul. Mi-ați ridicat o minge la fileu, pentru că și frustrarea mea este că tot ceea ce s-a făcut până acum pe drumurile județene a fost o îndepărtare față de Timișoara, pe drumuri pe care circulă foarte puțină luem sau aproape nimeni. Cu privire la ceea ce înseamnă traficul din Timișoara și în jurul Timișoarei nu s-a făcut absolut nimic. Prin urmare, trebuie să facem o startegie sau un masterplan care să conecteze ceea ce înseamnă Timișoara și zoan periurbană, care reprezintă 60-70% din populația județului. E adevărat că nu o să facem traficul mai bun cu două sensuri giratorii, e adevărat că trebuie lărgit, spațiul e îngust pentru a face sensuri giratorii. Va trebui să găsim însă și rute alternative. Faptul că avem pe Centura Sud două sensuri giratorii în mijlocul câmpului de care nu s-a legat nici Primăria moșnița, nici Primăria Giroc, nici Primăria Ghiroda e frustrant. Ar fi preluat mult din trafic dacă s-ar fi continuat cu acea mini-centură are s-a început de la Sânmihai, a ajuns până la Săcălaz și putea ajunge până la Giarmata, iar apoi pe lângă centură, până la Albina. După ce va veni autostrada timișoara-Moavița vom face prima evaluare. Aceasta a fost prima mea dezamăgire”, a spus Simonis.
El a fost și mai concret cu ”înțepăturile” la adresa fostului șef al județului, Nica. Simonis a sugerat că se planificau drumuri în apropiere de orașele cu primari liberali, cu referire la Ciacova. ”Am cerut toate proiectele pe drumuri, cele care sunt importante, sau care mergeua măcar în faza de studiu. Știu că avem pe la Ciacova… Sunt importante toate, dar trebuie să și prioritizăm. Pentru că banii sunt puțini și necesarul e foarte mare. Dacă o facem în permanență de acum înainte cu un scop electoral, că e mai apropiat primarul X sau că eu sau nu știu ce coleg are casă de vacanță acolo, s-ar putea ca în 10 ani să nu mai putem circula deloc în Timișoara și în jurul Timișoarei. Facem ce putem pe termen scurt, pe termen mediu și lung vă invit pe toți să facem parte dintr-o echipă care să gândească dezvoltarea unei rețele acolo unde e traficul mare, indiferent cine câștigă sau pierdem în urma acestui lucru”, a punctat mai Simonis.
Vicele liberal Alin Popoviciu a spus că e optimist ca în viitor să se renunțe la unul dintre cele trei sensuri giratorii, numărătoare ce în incldue și pe cel de la benzinărie, de la ieșire din Timișoara. Și consilierul liberal Ciprian Bogdan a ridicat problema că sensurile giratorii sunt o soluție pentru trafic în multe țări, dar că trebuie gânditatent. Altfel, desigur, o mare problemă neadusă în discuție în ședința de ieri a CJT e lipsa descărcării corespunzătoare la centură din Calea Urseni, aspect ce ar mai degreva traficul prin Giroc.