centura-timisoara

Centura de Sud a Timișoarei ar putea fi realizată mai repede decât este prevăzut în Master Planul pentru transporturi. Afirmația a fost făcută sâmbătă, de către premierul Sorin Grindeanu, prezent la Timișoara.

Potrivit acestuia, licitația pentru proiectul tehnic și execuția lucrării va fi gata la începutul lunii aprilie. Pentru a porni cele două etape s-a luat decizia de la Ministerul Transporturilor de a se face o singură licitaţie, proiectare plus execuţie.“Până la finalul lunii martie, începutul lunii aprilie, se termină documentaţia pentru atribuire, proiectare plus execuţie şi se va ridica pe SEAP. Acela e un pas extrem de important pentru Centura de Sud, după care se intră în termenele date de lege din partea Master Planului. Dacă reuşim să adoptăm cât mai repede Legea investiţiilor strategice, lucrurile se vor derula în mod mai rapid. Acesta este şi sensul pentru care facem această schimbare”, a transmis premierul Sorin Grindeanu.

Potrivit ministrului Transporturilor, suma cuprinsă pentru demararea procedurilor de licitație este de 6,4 milioane lei.

Articolul precedent111 ani de la primul zbor a lui Traian Vuia
Articolul următorCum va arăta noul Pod Jiul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.