În acest weekend, ultimul înainte de Crăciun, aveți ocazia să creați singuri cadoul pentru cei dragi, la Maratonul de Pictură. Fiecare timișorean e binevenit, iar prețurile sunt modice.

Evenimentul de două zile are loc în cadrul târgului Art Your Christmas, desfășurat în spațiul de la stradă a Centrului de Proiecte Al Municipiului Timișoara. Organizatorii pun la dispoziție materiale de pictat și desenat, dar și îndrumare. Așadar, acolo veți găsi inclusiv suportul de pictat, adică: sfere din hârtie reciclată, planșe rotunde, dreptunghilare sau pătrate, din hârtie sau pânze rotunde cu diametru de 20 sau 30 cm (gata de expus ca decorațiune sau tablou), figurine ipsos, etc. Se plătește, în funcție de suportul ales, o sumă între20 și 50 de lei.

Oricum, la locație se poate intra și pentru a vizita expoziția de obiecte artistice realizate de opt timișoreni. Expoziția e cu vânzare. Maratonul de Pictură va fi sâmbătă și duminică între orele 10-22. Art Your Christimas va continua până la 31 decembrie inclusiv, cu excepția zilelor de Crăciun.

Articolul precedentTragedie în preajma sărbătorilor! Bătrân decedat în accident rutier
Articolul următor”Spirit” de Crăciun: Fritz promite că va forța adoptarea proiectului cu taxele și impozitele pentru 2025

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.