La Pasajul Solventul, lucrarea ce ne aduce aminte de legenda Meșterului Manole, începe în sfârșit să se împingă chesonul, adică acel culoar prin care se face cale de circulație. Operațiunea va dura până la primăvară.
Reamintim, lucrările la Pasajul Solventul au început din 2020 și se promitea, cel puțin de vechea administrație Robu, că va dura doi ani. Ei bine, termenul de promisiuni e depășit deja cu 100%, dar autoritățile sunt în continuare mândre că s-a ajuns la împingerea chesonului. Se se împinge dinspre strada Gării spre Calea Bogdăneștilor, iar chesonul are o lungime de aproximativ 70 de metri și o lățime de 28 de metri. Chesonul a fost construit timp de șase luni, alături de platforma de lansare și zidul de împingere. Este vorba de 3500 cmc de beton și 420 de tone de fier. Totul va fi împins sub calea ferată, pe o distanță de 70 de metri, fără ca traficul feroviar ce merge spre Ronaț Triaj sau Timișoara Sud să fie oprit.
Teoretic, totul va dura între trei și patru luni. „Am început să împingem această structură uriașă, ca un bloc cu 10 etaje și două scări răsturnat, iar de săptămâna viitoare începem excavările. Estimarea este că vom avea un progres de aproximativ 50 de centimetri – un metru pe zi. Asta depinde foarte mult de condițiile de sol, depinde de ce este sub linii, pentru că putem găsi foste rețele edilitare de la calea ferată, abandonate. Adică am mai avut experiența asta, când am săpat pentru relocarea stâlpilor de electricitate pentru calea ferată, dar pe măsură ce avansăm, aceste probleme vor fi înlăturate”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.
Pasajul va avea 87 de metri și prin el vor fi o șosea cu două benzi, plus linie dublă de tramvaie, piste de biciclete și trotuare. Desigur, pasajujul va avea utilitate rutieră pentru a degreva tot ce trece pe la Jiul doar după ce s eva face și Podul Solventul, pentru care primăria a demarat exproprierile. Costurile sutn evaluate la 132 de milioane de lei, din care 89 de milioane de lei de la bugetul local și 43 de milioane prin programul Anghel Saligny.
Lucrarea este realizată de asocierea de firme Spic Internazionale (lider/Italia) – Pod-Proiect (Iași) – Sylc Con Trans (Arad), cu terții Arcada Company (Galați) și Conextrust (Bacău) și subcontractanții Teoval & Co (Iași), FDF Electric Grup SRL (Iași), ISPCF (București), Radaria (Galați) și SC Yda Proiect Consulting SRL (Iași).