Astăzi, 22.12.2022, la ora 15:00, un telefon la 112 anunţa o degajare de fum într-o hală de producție și procesare a unui operator economic de pe strada Polonă, nr.4, din Timișoara.

La fața locului s-au deplasat de urgență 41 de pompieri cu 6 autospeciale de stingere,  2 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială CBRN și un echipaj SMURD, din cadrul celor două detașamente de pompieri din Timișoara.
De asemenea, au fost alertate 4 autospeciale de stingere, cu echipajele aferente, din cadrul Detașamentului Lugoj   Stației Buziaș, Stației Deta și Stației Făget.

Totodată, pentru gestionarea operativă a intervenției, a fost activată și Grupa Operativă.

La sosirea echipajelor de intervenție la locul evenimentului, pompierii au constatat că într-o hală, există o degajare mare de fum. În interiorul  halei nu se aflau persoane la momentul sosirii echipajelor de intervenție.
100 de persoane, care erau în tura de serviciu, s-au autoevacuat în siguranță.

În acest moment, incendiul este lichidat, se lucrează pentru ventilarea fumului și identificarea focarelor ascunse.

Articolul precedentVine vacanţa de la finalul Modulului 2. Elevii intră în libere de joi
Articolul următor22 decembrie 1989: O victorie însângerată!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.