Dimineața a început cu probleme la Spitalul Județean, acolo unde s-a produs o degajare de fum în baia unui salon din cadrul Secției de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.
La fața locului s-au deplasat de urgență 35 de pompieri din cadrul celor două Detașamente din Timișoara, cu 2 autospeciale de primă intervenție și comandă, 4 autospeciale de stingere, 2 autospeciale de intervenție și lucru la înălțime și o autospecială de transport personal și victime multiple.
Ajunși la locul intervenției, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la un ventilator din baia salonului, incendiul fiind lichidat în cel mai scurt timp.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime și nu s-a impus evacuarea persoanelor, autoevacuîndu-se doar 2 persoane din salonul alăturat.
