Construirea unei cabane este o experiență satisfăcătoare și profitabilă, care îți poate oferi senzația de îndeplinire că ai dus la bun sfârșit un proiect important. Nu doar că e o șansă unică de a-ți pune în aplicare creativitatea, dar e și o modalitate de a petrece timp de calitate împreună cu cei dragi, dacă este un proiect de familie, pentru că veți avea multe momente în care veți discuta împreună ideile fiecăruia și rezultatul final va fi fructul muncii voastre.
De asemenea, este o investiție profitabilă de lungă durată, pentru că o cabană poate fi atât spațiul vostru de evadare din tumultul orașului, cât și o afacere, dacă decideți să o închiriați.
Iată 4 lucruri de care să ții cont atunci când construiești o cabană
1. Alege o locație potrivită
Bineînțeles, locația cabanei este unul dintre cele mai importante aspecte. În funcție de preferințele tale sau ale familiei dacă este un proiect comun, trebuie să te gândești ce îți dorești de la ea. Astfel, poți alege un loc izolat, în mijlocul naturii sau la marginea unei păduri, unde liniștea este garantată sau poate alegi un loc turistic, unde afacerea ar fi profitabilă. În orice caz, e bine să ai în vedere și faptul că îți vei face viața mai ușoară dacă cabana se află lângă o sursă de apă și nu în proximitatea pericolelor naturale.
2. Alegerea materialelor
Materialele sunt și ele un aspect căruia trebuie să-i acorzi o deosebită importanță, pentru că sunt unul dintre factorii care vor decide cât de multe reparații vor fi necesare în timp. Dacă îți dorești un aspect simplu, cu o structură rustică, poți folosi materiale naturale, cum ar fi lemnul și piatra. Dacă ai în plan ceva mai sofisticat, folosește metal, beton sau chiar ciment decorativ pentru interior de la Novacolor România, care poate fi o alegere interesantă.
3. Decorul
Decorul și mai ales interiorul este cel care îți va face cabana să se remarce față de celelalte. În exterior, te sfătuim să optezi pentru un design cât mai simplu, care să fie în concordanță cu peisajul, însă când vine vorba de interior, aici îți poți aduce amprenta personală. Lucrurile sunt la latitudinea ta pentru a decide cum va arăta cabana, poate vei opta pentru un design modern și aerisit sau poți restaura mobilier vechi pentru a-i oferi un aspect vintage.
4. O curte interioară
Încearcă sa nu uiți că o cabană cu o curte interioară va avea un plus de valoare, mai ales dacă acesta se află în mijlocul naturii și amenajezi și o mică grădină cu flori. Aici poți crea un spațiu de joacă pentru copii și unul de relaxare pentru adulți, cu balansoare și măsuțe de cafea. De ce nu, poate îți vei impresiona oaspeții cu un balansoar cu baldachin, pentru a le asigura seri de vară superbe în mica ta grădină de lângă cabană.
Astfel, să construiești o cabană e un mod de a-ți exprima ingeniozitatea și spiritul creativ, de a te apropia de familie și prieteni și de a crea un spațiu de liniște. Cu un plan bine pus la punct, materialele potrivite și puțină muncă, poți crea o cabană care îți va oferi ani de bucurie.
Sursă foto: Pexels.com