De săptămâna aceasta, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” se poate face investigații și în regim ambulator la noul aparat PET-CT. Procedura este contra cost și până acum s-a realizat doar în alt regim, pentru cei internați.

Aparatul a fost pus în funcțiune toamna trecută în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică. Tomografia cu emisie de pozitroni (PET) este o metodă de evaluare, de înaltă performanță, care permite obținerea unor imagini detaliate și foarte precise ale structurii și funcției diferitelor țesuturi și organe. “PET-CT-ul poate evidenția modificările metabolice cu  6 până la 12 luni înainte ca acestea să fie detectate la nivel morfologic cu investigațiile clasice, CT sau RMN. O asemenea evaluare este utilă în cazul diagnosticării cancerului, a stadializării, adică a evaluării extinderii unei boli oncologice, în cadrul monitorizării post-tratament a cancerului, și în diagnosticarea metastazelor. De asemenea, are recomandări de folosire în cazul bolilor inflamatorii cronice, inflamațiilor pulmonare, de exemplu, dar și a altor boli respiratorii. Până acum, puteam face investigații doar pacienților internați în Spitalul Victor Babeș. Am obținut, însă, aprobările necesare pentru realizarea de
evaluări PET-CT și la cerere, deocamdata contra cost”, explică Diana Manolescu, directoarea medicală a spitalului.

Investigația costă 4300 de lei. Investigația se face în baza unei recomandări de PET-CT de la medicul specialist. Programările se fac de luni până vineri, în intervalul orar 07.00-13.00, la telefon 0746024357. Banii se achita în contul RO04TREZ62121F330800XXXX deschis la Trezoreria Municipiului Timișoara. În momentul efectuării plății, trebuie specificat: „Taxa PET-CT” și numele pacientului iar la rubrica ”beneficiar”: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie dr,. Victor Babeș, Timișoara și codul fiscal al unității sanitare : 2487647.

La momentul prezentării la investigație, doritorii trebuie să aibă asupra lor: un document de identitate, recomandarea de la medicul specialist, documente cu istoricul medical, rezultatul altor investigații imagistice anterioare (CT, RMN, PET-CT, radiografii, mamografii)

Pacientul trebuie să se pregătească astfel pentru investigația PET-CT :

Cu 6 ore înainte de investigație:
–    Nu fumați
–    Nu mâncați și nu beți cafea, ceai, alcool, lichide bogate în calorii.
–    Nu mestecați gumă și nu mâncați bomboane.
–    În cazul în care programarea este făcută după-amiază, puteți lua un mic dejun cu 6 ore înainte de ora programată (carne slabă, omletă, lactate și cât mai multă apă plata (nu minerală). Nu consumați sucuri sau zahăr.

Cu 24 – 48 de ore înainte de investigație :
–    Evitați alimentele  cu un conținut crescut de carbohidrați (pâine , paste făinoase, fasole, orez, mămăliga, mazăre, cartofi, etc)
–    Consumați proteine (carne slabă, ouă, legume, lactate)
–    Nu consumați cafea, alcool, zahăr sau băuturi dulci sau carbogazoase.
–    Consumați cât mai multă apă plată.
–    Sunt interzise activitățile fizice intense (alergat, ridicat greutăți)
–    De evitat frigul

Medicația
–    Puteți lua medicamente doar cu apă și dacă sunt tolerate pe stomacul gol
–    În ceea ce privește medicamentele, informați medicul despre orice tratament pe care li urmați, deoarece anumite medicamente pot influența rezultatele investigației PET-CT.
–    Se vor administra toate medicamentele din schemă de tratament în mod obișnuit
(medicamente pentru hipertensiune, cardiopatie ischemică, diuretice, antibiotice, etc)
–    Nu luați medicamente care conțin zahăr (ex: siropul de tuse)

Din cauza modificărilor metabolice induse de procedurile terapeutice, examinarea PET-CT se indică:
–    La minim 2-4 săptămâni post chimioterapie (Limfoame)
–    La minim 4-6 săptămâni post intervenție chirurgicală
–    La minim 2 – 3 luni post radioterapie.

Articolul precedentAdolescent băgat în spital după un accident întâmplat azi dimineața
Articolul următorPână la sfârşitul lui februarie va fi mai frig ca de obicei, dar din martie vine… primăvara!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.