Față de alte județe, Timișul nu își explotează la potențialul turistic maxim Lacul Surduc. Acest lucru s-ar putea schimba în viitor, căci în zonă se vor face amenajări hidrotehnice cu fonduri europene.

Una dintre problemele lacului e mizeria de acolo, ceea ce, desigur, ține și de bunul-simț al oamenilor. Un proiect al Administrației Bazinale de Apă Banat va presupune însă investiții care să reducă riscul de inundații, așa cum au avut loc în anul 2023 în zona de nord-est a județului. Se vor face, printre altele, lucrări la deversorul de beton, se vor înlocui echipamentele hidromecanice, dar se vor face și insule plutitoare. În acest moment, Administrația Națională Apele Române are în derulare licitația pentru proiect.

Se vor face lucrări intense la baraj, ceea ce va duce la sporirea siguranței în caz de inundații pentru localitățile din zonă.  Se va cumpăra și un amfibiu multifuncțional pentru intervenții. Noutatea cea mai mare  este că se vor construi insuleplutitoare verzi, care vor reduce efectul de eutrofizare, adică mizeria produsă de alge. Lucrările vor costa 56.666.612,91 de lei cu tot cu TVA și ar urma să dureze 15 luni. Oricum ar fi, finanțarea vine din PNRR, astfel că totul trebuie terminat cel târziu în decembrie 2026.

Un proeict ambițios și interesantă care înseamnă, totodată, și renunțarea la proiectul mult discutat acum mai bine de un deceniu: construcția unei piste de canotaj la Surduc.

Articolul precedentUnde se poate schia în vestul țării în această perioadă?
Articolul următorMarele proiect sanitar ce trebuie început în 2025: Institutul Oncologic Regional Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.