A meritat așteptarea! Laurențiu Ionel Târziu, primarul din Belinț, a câștigat în instanță un important proces privind incompatibilitatea, contra Agenției Naționale de Integritate.
Târziu fusese acuzat că a deținut în paralel și calitatea de primar și cea de producător agricol, obținând subvenții de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură. Procesul a durat aproape trei ani și a dat câștig de cauză primarului.
Primarul localității Belinț are câștig de cauză în acțiunea de contestare a deciziei ANI, care a dat in 2022 o decizie de incompatibilitate. Înaltă Curte a soluționat cauza și i-a dat acestuia câștig de cauză, dupa ce Curtea de Apel Timișoara a decis anterior să respingă acțiunea formulată de catre edil și să mențină hotărârea Agenției Naționale de Integritate.
Primarul liberal al localității timișene Belinț își gasește astfel dreptatea la cea mai înaltă instanță din sistemul de justiție.