A fost o săptămână mai răcoroasă, ceea ce a frțnat din topirea zăpezii. La munte, în jumătatea vestică de țară, mai găsim pârtii cu zăpadă și acum, după Echinocțiul de primăvară de joi.
Conform portalului România turistică, în Caraș, la Semenic, Văliug și Muntele Mic, vineri mai erau între 10-13 cm de strat de zăpadă pe pârtii, insuficient pentru schi, dar bun pentru săniuș. În Hunedoara, la Straja, stratul era de peste 12 , iar în Parâng și Pasul Vâlcan, de 15. La Arieșeni, în Alba, stratul era de 20 de cm, iar pe Șureanu, chiar 24. În Bihor, la Băița, doar 10 cm, spre final de sezon alb.
În schimb, la Rânca, în Gorj, stratul depășea 23 de cm, la fel ca la Voineasa, cu peste 25 de cm. Păltinișul se laudă cu peste 33 de cm de zăpadă, iar la Bâlea, zăpada a depășit 3 metri.