Săptămâna aceasta, mai mulți experți în nfrastructură și transporturi au venit în vizită la Timișoara. S-a întâmplat în cadrul unui atelier tehnic pe tema mobilității și accesibilității în mediul urban, organizat de Asociația Mondială a Drumurilor (PIARC).

Au venit 30 de experți mondiali din Germania, Spania, Elveția, Coreea de Sud, Africa de Sud, Slovenia, Japonia, Franța sau Portugalia. Ei au analizat soluții inovatoare de mobilitate sustenabilă, infrastructură inteligentă și dezvoltare urbană orientată către oameni. S-a mers și la Pasajul Solventul. „Am avut ocazia să discutăm cu specialiști internaționali despre soluțiile pe care le aplicăm pentru a rezolva, de exemplu, presiunea miilor de mașini care vin din periurban dar și din noile cartiere ale orașului. Pentru a reduce aglomerația și timpul pe care îl pierdem zi de zi la volan, în tramvai sau pedalând, este foarte important să închidem inelele de circulație. Avansăm pe Inelul IV Vest, cu pasajul Solventul, un proiect care nu este doar o lucrare tehnică impresionantă, ci o piesă esențială într-un plan mai mare pentru a avea o Timișoară mai bine conectată, mai accesibilă și cu o circulație mai fluidă. Vizita experților PIARC ne-a confirmat că direcția în care mergem este aliniată cu practici internaționale”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

PIARC este o platformă globală de colaborare între autorități și experți din domeniul infrastructurii rutiere, creată cu scorupul de a promova schimbul de cunoștințe și aplicarea celor mai bune practici în materie de siguranță, eficiență și sustenabilitate a rețelelor de transport.

Articolul precedentCCIA Timiș promovează parteneriatul cu Christian Tour și AnimaWings pentru un turism de business sustenabil
Articolul următorDecor de Timfloralis în centrul Timișoarei. Duminică e Alaiul Floriilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.