În 2024, în sfârșit s-a inaugurat varianta ocolitoare de sud-est a centurii Timișoarei. Însă zona așteaptă multe alte proiecte de infrastructură rutieră, iar la majoritatea se va lucra și în 2025.
Un proiect vital pentru România este tronsonul Margina-Holdea al austrăzii A1, celebrul tronson al urșilor, din cauza tuneluri ce trebuie construite în zonă, pentru respectarea legislației de mediu. Termenul de finalizarea a austostrăzii, bucata dintre județele Timiș și Hunedoara, este în anul 2026. Lucrează acolo grupul UMB, dar e improbabil să vedem în 2025 vreo inaugurare mai rapidă. Așa că de fiecare dată când mergeți în zonă, și stați la coadă, trebuie să vă înarmați cu răbdare și în acest an.
Alt proiect în așteptare e drumul de legătură la A1, pe la Sânandrei, lucrare unde a fost nevoie de reziliere cu firma Todini, căci italienii nu-și făceau treaba. Antrepriza de reparații și lucrări ARL Cluj SA lucrează acolo din vară. Termenul e de 12 luni, așadar, anul viitor acest drum va fi inaugurat. Este vorba de 10 km de drum ce vor permite accesul înspre și dinspre autostradă și din Calea Aradului, nu doar dupa Giarmata și Remetea Mare. Ceea ce, în zile și la ore de vârf, va conta pentru trafic.
De asemenea, sunt în pregătire proiecte importante, precum varianta de vest a centurii Timșoarei, care nu va fi însă gata în 2026. Similar, se pregătește și autostrada Timișoara – Belgrad, deși sunt discuții pentru ce țară se va implica în investiția pentru punctul de frontieră de la Moravița. Și, desigur, viitorul drum-expres Craiova-Lugoj, adică fostul proiect de autostrada A6. Toate acestea sunt însă promisiuni pentru viitor, la care, în continuare, va veghea ministrul Transporturilor nou și vechi, Sorin Grindeanu.