Toamna aceasta a fost laudă mare pentru primarul Dominic Fritz, care a dus buldozerele unde a fost… nevoie. Inclusiv in Piața Aurora, care, minune! a fost demolată, și totuși, iată, ea funcționează cu aproape aceiași comercianți! 

În toamnă, primarul Dominic Fritz a descins la marginea cartierului Dâmbovița, acolo unde de zeci de ani, timișorenii vin la piețele Flavia și Aurora. Gândul ”rău” era pentru Aurora, căci Flavia funcționează pe teren privat. În cazul pieței care pe vremuri nu era de vechituri, spre deosebire de ”sora” sa, terenul era unul public, dat în contract de concesiune. Din 1997 mai precis. În baza acelui document de la începuturile administrației Ciuhandu se specula că societatea ce administrează piața are terenul în concesiune câtă vreme construcțiile de pe locație sunt în picioare. Construcții ce, 90%, erau ridicate cu autorizație! De altfel, Fritz a putut demola doar tarabele urâte, metalice, și impune o curățenie a perimetrului înconjurat de ziduri, care nu pot fi demolate, întrucât au autorizație!

În caz că nu vine un cutremur sau vreun incendiu devastator, sau dacă proprietarul nu își dărâmă singur zidurile, contractul de concesiune și va rămâne în vigoare, căci așa a fost făcut! Așadar, și societatea Autora își face activitatea economică. Comercianții au intrat în spațiile comerciale de la interiorul pieței, goale în ultima vreme, și vând. Piața a funcționat inclusiv între Crăciun și Revelion, când vecina Flavia a fost închisă. Altfel, la zidurile exterioare spațiile comerciale au continuat să funcționeze, cu langoserii, service de telefoane, croitorie sau măcelărie, ca înainte de ”demolare”. Așadar, aglomerația, gălăgia, mizeria sau lipsa locurilor de parcare cei din cartier se vor perpetua și în anul ce vine.

Reamintim, din dispozițiile lui Fritz s-au demolat baza canotorilor de la CSM Timișoara, un gard de la fostul sediu al Miliției, gardul din fața unei vile de pe Calea Aradului, o casă improvizată din Ronaț, gardul de la propriul teren (!!!) de lângă Agronomie, o terasă ridicată ilegal la fostul Liceu Agricol, niște gherete ilegale din Piața 700, mesele din Aurora, terasa de la Arena Viola și un gard ilegal de pe Intrarea Clopotului. Să vedem ce va urma în 2025…

Articolul precedentMarile lucrări de infrastructură rutieră vor continua și în 2025 în Timiș și adiacent
Articolul următorUn tramvai numit dorință! Mulți timișoreni regretă linia 3

2 COMENTARII

  1. Și barierele de la parcarea dintre blocuri vis a vis de Iullus Mall , unde acum e haos total aici parcând toți clienții Mall ului și IT istii care își fac veacul pe acolo….Urat domnule Fritz….urat!

  2. Pe terenul concesionat,SC AURORA a platit bani grei la primarie.supararea carcotasilor e ca vor sa parcheze pe terenul acesta.de cjuda au facut reclamatii..drept dovada,piata Mehala e in picioare si e ok..acolnu zice nimeni nimic..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.