De luna viitoare, bolnavii de cancer, dar și apropiații lor, pot participa la o nouă ediție a programului ”Ora de Autoîngrijire”. Programul este unul unic în România.
Autoîngrijgirea nu se limitează la luarea medicației și respectarea tratamentului, ci presupune relația armoniasă cu sine, recunoaștere nevoilor, comunicarea lor medicilor și asumarea unui rol activ în procesul de vindecare. 14 specialiști, medici, psihologi și nutriționiști vor fi implicați în ediția din acest an a programului derulat de Centrul Oncohelp, a IV-a de la startul acestei inițiative. ”Autoîngrijirea înseamnă, în esență, să-ți acorzi ție însuți respectul, răbdarea și înțelegerea pe care, adesea, le oferi celorlalți. Prin aceste sesiuni săptămânale, îi invităm pe pacienți să se reconecteze cu propriul trup, cu propriile emoții, să învețe cum să facă față transformărilor aduse de boală și cum să-și regăsească forța interioară”, spune Dana Nagy, șefa Compartimentului de Îngrijiri Paliative de la Centrul de Oncologie OncoHelp.
Temele din acest an sunt diversitatea nevoilor pacienților, reflectarea suferinței și speranței în literatură și cinematografe, deciziile, ezitările și asumările bolnavilor, mituri, prejudecăți și realități medicale, dezvoltarea post-traumatică și echilibru, factorii invizibili ai sprijinului, drumul pacientului, plus un atelier cu sfaturi de nutriție. ”Această inițiativă creează un spațiu sigur în care pacienții pot explora împreună și alături de colegii mei medici, fricile, întrebările și nevoile care apar în timpul tratamentului. E o formă de solidaritate umană, o punte între experiențe similare și între oameni care, altfel, s-ar putea simți izolați. Nu este vorba doar despre informații medicale, pe care le primesc, de altfel, în timpul consultului periodic, ci despre regăsirea unei forme de control personal asupra unei realități, cea a existenței un maladii cumplite, dar care poate fi învinsă”, spune Șerban Negru, președintele Asociației Oncohelp.
Prima întâlnire va fi la 6 mai și pot participa și aparținătorii bolnavilor. Programul va avea loc timp de opt săptămâni.