default

Autoritățile timișorene au terminat operațiune de demolare a Pieței Aurora, care, vedem acum, nu a dispărut în totalitate, ci a rămas în cea ce privește zidurile, cu spațiile comerciale aferente. Au dispărut doar mesele din interior și a fost nevoie și de o amendă pentru ca mormanele de gunoi să dispară de acolo.

Ceea ce s-a desființat, concret, sunt chioșcurile, gheretele, terasele, copertinele și pergolele, nu și zidurile propriu-zise. Asta pentru că 90% din ceea ce toți cunoșteam ca piața era ridicat fără autorizație, dar ceea ce avea, rămâne, cel puțin pentru moment. În contractul de concesiune încheiat cu primăria în 1997 scrie că actul e valabil cât mai există zidurile. Așadar, dacă societatea SC Aurora SRL nu și le demolează de bunăvoie, sau, în urma vreunui cataclism, primăria nu va putea desface unilateral contractul și, cu atât mai puțin, folosi la altceva terenul care îi aparține. Așadar, mult zgomot electoral pentru nimic, în caz că unii cetățeni au sperat să apară vreun parc acolo, iar terenul nu este recuperat, deși Fritz promitea acest lucru.

Autoritățile, în speță, Poliția Locală, a dat o amendă de 50.000 de lei pentru că în interiorul pieței, unde altădată erau mesele, se aflau mormane de gunoi. frima s-a conformat și a făcut curat. „Am scos zeci de tone de moloz și gunoaie de aici, în ultimele săptămâni și acum zona e respirabila și curată. Anii de nepăsare administrativă ne-au adus în această situație în care terenul a fost ocupat de construcții ilegale aflate la limita siguranței și a bunului simț. Continuăm acțiunea de eliberare a domeniului public, indiferent unde s-au făcut aceste abuzuri. Nimeni nu mai are protecție”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Locuitorii din Dâmbovița erau nemulțumiți de mizerie, gălăgie și lipsa locurilor de parcare, cauzate de existența celor două piețe. Flavia funcționează pe un teren privat, iar acolo funcționarea va continua la fel ca până acum. Așadar, în mare, problemele nu s-au rezolvat, nici măcar pentru perimetrul Pieței Aurora, căci în weekend, lumea va veni din nou în zonă în număr mare.

Reamintim, din dispozițiil lui Fritz s-au demolat baza canotorilor de la CSM Timișoara, un gard de la fostul sediu al Miliției, gardul din fața unei vile de pe Calea Aradului, o casă improvizată din Ronaț, gardul de la propriul teren de lângă Agronomie, o terasă ridicată ilegal la fostul Liceu Agricol, niște gherete ilegale din Piața 700, mesele din Aurora, terasa de la Arena Viola și un gard ilegal de pe Intrarea Clopotului.

 

Articolul precedentA bătut un adolescent doar pentru ca să-i fure telefonul! A ajuns unde a dorit, la „răcoare”
Articolul următorMișcare electorală? Prelungire a amnistiei fiscale parțiale la Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.