De ani buni, se vorbește public de noi poduri ridicate în Timișoara, care să fluidizeze traficul în urbea „tăiată” de canalul Bega. Însă timișorenii nu văd niciun șantier și e discutabil dacă va începe vreunul în 2025!
Un pod pentru care au fost lungi ”parlamentări” mai ales cu autorizația de Mediu este Podul Isho, cel care ar trebui să fie amplasat între Podul Decebal și Podul Dacilor, care să vină din splai, între Băile Neptun și Piața Badea Cârțan, și să se ”deverseze” în strada făcută în ansamblul rezidențial Isho, arteră nedată nici acum în circulație rutieră, deși are marcaje, indicatoare, semajoare și chiar și refugii pentru potențiale stații de transport în comun. Teoretic, administrația Fritz vrea să demareze acest șantier, dar există și necesitatea fondurilor, iar 2025 este an de criză.
Un alt pod de care vorbea mult inclusiv administrația Robu este viitorul pod Jiul, care ar urma să fie între Podul Traian și podul pietonal de pe strada Ady Endre. Din spre Jiul, de la pasajul cu același nume, s-ar putea ajunge direct spre splai, după Spitalul CFR și Medicina 2, în zona fostelor ștranduri, astăzi, din păcate, toate abandonate. În trecut au fost și discuții despre soluția tehnică și ce ar dispărea pe malul stâng al Begăi. Exproprierile au început în 2020,dar proiectul a rămas în stand-by, deși din punct de vedere rutier, e foarte important.
De asemenea, există un proiect pentru un pod pentru pietoni și bicicliști, iluminat arhitectural, din dreptul sediului central al UVT până în Parcul Rozelor. O pasarelă ce ar scurta drumul spre universitatea pentru cei care atlfel trebuie să ia fie pe Podul Mihai Viteazu, fie pe Podul Michelangelo. De asemenea, trebuie începută și reabilitarea Podului Muncii, de la fosta fabrică de țigări, mai ales că vecinele Podul Dragalina, Podul Eroilor, dar și pasarela pietonală Gelu. Altă reabilitare e cea a Pasarelei îndrăgostiților, închsiă de peste un an și jumătate.
Cel mai probabil, autoritățile se vor apuca cel mai curând de reabilitarea Podului Muncii, care este, de asemenea, ieșit din garanție. Va exista, evident, impact și asupra traficului. Iar pentru viitor, cel mai ambițios proiect este cel al viitorului Pod Solventul, cel mai vestic din oraș, dacă nu ținem cont de podul feroviar Modoș. El va apărea însă după ce se va termina pasajul, așadar, mai avem ani de așteptat.


