Polițiștii locali stau cu ochii pe căruțașii din Timișoara! Până acum au ridicat deja cinci atelaje, și continuă acțiunea până când vor dispărea căruțele din oraș, care încurcă traficul.

În Timișoara, căruțele pot cicrula doar dacă au autorizație de la Primărie și doar în anumite zone.  Până acum însă, niciun căruțaș oprit de agenții locali nu era în legalitate.

Ultima operațiune de acest gen a polițiștilor locali a avut loc ieri, pe strada Podeanu din Timișoara. Agenții au fost sesizați că un bărbat se plimbă nestingherit cu căruța în zonă și încurcă traficul. Polițiștii au ajuns imediat la fața locului, unde  au depistat un bărbat, care a fost sancționat cu o amendă de 300 de lei, și a rămas și fără căruță!

Polițiștii locali au solicitat sprijinul reprezentanților SDM pentru a ridica atelajul.  Oamenii legii atrag încă o dată atenția că vor continua aceste acțiuni de ridicare a căruțelor deoarece posesorii de vehicule cu tracțiune animală nu ţin cont de pericolul la care se expun şi nici de pericolul la care îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic.

Articolul precedentAtenție timișoreni! Se oprește apa caldă și căldura pe mai multe străzi din oraș
Articolul următorÎncepe sezonul PALMIERILOR, la Timișoara! Unde pot fi văzuți arborii exotici?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.