Au iesit la lumina detalii importante in privinta violului din data de 30 martie produs in Parcul Botanic. Reamintim, o fata de 17 ani a ajuns la spital cu o hemoragie puternică spunand ca a fost violate de un barbat necunoscut, în vârstă de aproximativ 50 ani.

Tânăra din localitatea timiseana Pișchia, le-a povestit săptămâna trecută polițiștilor  că traversa Parcul Botanic din Timișoara, în jurul orei 15, când, la un moment dat, un bărbat necunoscut i-a pus mâna la gură. Când fata a încercat să țipe, el a început să o lovească. După două ore aceasta a apelat numărul de urgență 112, apoi și-a sunat mama, care nu a răspuns la telefon. Între timp, tânăra a luat legătura cu un coleg, care a luat-o din Parcul Botanic.

Potrivit oamenilor legii, în urma cercetărilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale s-a stabilit că a fost un act sexual consimțit, între cei doi minori de 15 și 17 ani. Acesta s-ar fi consumat într-o locuință situată pe raza municipiului Timișoara.

Polițiștii continuă cercetările în vederea soluționării cauzei.

(Foto: www.libertatea.ro)

Articolul precedentFacebook mărește securitatea comunicațiilor prin serviciul WhatsApp
Articolul următorCurs INTRASTAT pentru operatorii economici din Timiș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.