Polițiștii locali au organizat împreună polițiștii din cadrul Secției 3 și jandarmii timişoreni o amplă acțiune în zona C-tin Brâncoveanu – Piața Iosefin – Bdul Regele Carol.

Scopul acțiunii a fost cel de verificare a modului în care se desfășoară actele de comerț în zona respectivă, precum și dacă se săvârșesc alte fapte de natură contravențională sau penală„, spun poliţiştii locali.

Au fost verificate și un număr de 15 societăți comerciale care își desfășoară activitatea în perimetrul respectiv. În urma acțiunii au fost aplicate un număr de 20 de sancțiuni contravenționale în valoare de 5810 lei, cea mai mare parte dintre acestea pentru expunerea spre vânzare pe domeniul public a produselor de îmbrăcăminte pe str. Ctin Brâncoveanu, fiind însă aplicate și sancțiuni pentru parcare neregulamentară și vânzare de produse fără autorizație.

Astfel de acțiuni comune vor mai fi organizate și în perioada următoare.

Articolul precedentSe apropie vacanţa cu paşi repezi! Din mai încep cursele charter
Articolul următorFirmele din Timiş, informate despre Regulamentul privind Protecţia Datelor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.