O tânără de numai 20 de ani și-a găsit sfârșitul în urma unei rupturi de anevrism cerebral. Medicii au făcut tot posibilul să o salveze însă, luni au declarat moartea cerebrală a tinerei. Familia acesteia a decis însă că moartea fiicei lor să salveze alte vieți.

Intervenția  de prelevare a organelor a avut loc ieri la Spitalul Județean din Timișoara. Astfel trei echipe de medici din Cluj, București și Viena au intervenit la prelevarea rinichilor, plămânilor și a ficatului.

Echipa de prelevare din Cluj, condusă de Dr. Dan Pop, a preluat rinichii, echipa din București condusă de Dr. Sorin Ianceu a preluat ficatul, iar echipa de medici de la clinica AKH din Viena a preluat plămânii, pentru pacienții care au nevoie de transplant.

Prelevarea de organe de ieri a avut loc prin coordonarea de către Agenția Națională de transplant din România, în colaborare cu Agenția Europeană de trasplant.

Intervenția de ieri este a 2-a de acest fel, efectuată în cadrul SCJUT de la începutul anului și până în prezent.

 

Articolul precedentDuelul mastodonților! Trei autotrenuri implicate într-un accident, o persoană a rămas încarcerată
Articolul următorProgram special la Serviciul de Permise Auto și Înmatriculări, în 14 și 19 august!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.