Autoritățile locale nu mai doresc ca Brantner Ecologic Service să se ocupe de salubrizarea stradală din Timișoara, unde este multă mizerie. Cum licitația organizată oricum nu a avut câștigător, autoritățile doresc să delege acest serviciu la Societatea de Drumuri Municipale.

Brantner, o firmă controvesată deținută în principal de patroni austrieci, a stârnit nemulțumiri în mai multe locuri din țară. Contractul inițial s-a semnat în 2019, pe vremea lui Nicolae Robu, după ce leega a obligat ca serviciul de colectare a gunoaielor să fie organizat la nivel județean (se ocupă Retim în Timișoara), iar salubrizarea stradală, adică măturatul, spălautl străzilor și colectarea gunoiului din coșurile de pe străzi, să se facă la nivel local. De-a lungul timpului, primria a mai tot adăugat străzi pentru salubrizare, declarativ, deși sunt cartiere unde mașina ce spală nu s-a mai văzut de ani buni.

Altfel, contractul cu Brantner expiră în martie anul acesta și s-a organizat licitaței. Au fost depuse două oferte, de către Brantner și Polaris, altă firmă ce activează în domeniu, dar ambele au fost declarate inadmisibile, raportate la caietul de sarcini. S-a contestat la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, care a dat dreptate primărei. Licitația nu se va relua, ci se pregătește o plasare a serviciilor de salubrizare stradală la Societatea de Drumuri Municipale, care va trebui să-și angajeze măturători de stradă, care pot fi preluați din viitori șomeri Brantner, dar și să cumpere mașini de spălat străzi.

Primăria explică, pe fondul nemulțumirii cetățenilor, că în trecut a refuzat sărecepționeze toata suprafața curățată, și, deci, să o plătească ca serviciu prestat. Fritz nu ar mai dori vreo continuare în viitor cu Branter și a găsit o soluție la fel ca la cimitre, cu o delegare la o societate municipală. “Chiar dacă în ultimii ani am văzut o îmbunătățirea a curățeniei din Timișoara, recunosc că sunt nemulțumit de cât de curat este orașul. Am decis să propun Consiliului Local să preluăm serviciul de salubrizare înapoi la municipalitate tocmai pentru a avea un mai mare control asupra modului în care se face curățenie în oraș. Pentru banii pe care îi plătim anual din bugetul local, din taxele și impozitele timișorenilor, Timișoara trebuie să arate mai bine”, a declarat primarul Dominic Fritz.

În acest sens, într-o viitoare ședință de consiliu local se vor vota două proiecte. Prima va fi aprobarea unui studiu de oportunitate pentru delegarea gestiunii la SDM, iar a doua, pentru mandatarea a doi aleși locali să voteze delegarea în AGA SDM. Reșița a decis de anul acesta să facă ceva similar, pentru că în martie expiră și la ei contractul cu Brantner. Dominic Fritz a mai delegat societăților municipale unele servicii rpestate de privați, în speță, Horticulturii. Societatea ce se ocupa de plante și parcuri a primti două cimitire, iar decizia de delegare a fost anulată de instanță, dar și ștrandul Termal, pe care ar fi trebuit să-l redeschidă vara rtecută, dar nu s-a întâmplat.

Articolul precedentTineri şi hoţi! Au furat de la o femeie un telefon mobil şi au fost imediat reţinuţi
Articolul următorProgram adresat liceenilor şi nu numai: „UVT pentru elevi 2025”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.