Attila Balazs a fost destituit din fruntea Teatrului Maghiar de Stat ”Csiky Gergely”, anunță Primăria Timișoara. Interesant este că anul acesta nu se organizează nici festivalul de teatru TESZT, care devenise o tradiție. 

Aparent, Attila Balazs și-a dat demisia după un control al Corpului de Control și Antifraudă a Primarului, în aprilie. A fost în preaviz cu durata tipică unei funcții de conducere, iar mandatul său vechi de ani de zile în fruntea Teatrului Maghiar, s-a încheiat azi. Primăria vorbește de nereguli grave, dar fără a specifica de ce, așa, ca o lecție useristă de tansparență la doar o zi după vizita Robertei Metsola. În acest an, nici Festivalul TESZT, organizat de Teatrul Maghiar, nu are loc. Reprezentanții primăriei ne-au transmis doar că anularea ediției din 2025 nu are legătură cu controlul.

Dominic Fritz a numit un director interimar, din afara Teatrului Maghiar. Este vorba despre Hunor Hrovath. Este născut în Sfântu Gheorghe și este regizor, dramaturg și manager
cultural Din 2019 a condus Secția Germană a Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu. A mai fost co-director al Academiei Athanor din Passau, lector la Hochschule der Künste Bern și responsabil pentru relațiile internaționale ale Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Hunor Horvath a avut nominalizări la premiul UNITER.

 

Articolul precedentPoliția a prins doi hoți care au înșelat o femeie după aproape trei luni
Articolul următorPoli Timișoara, amendată după incidentele de la barajul de miercuri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.